Lupta pentru promovare începe astăzi

Redacția Ziarul de Bacău

■ FC Onești – Rulmentul Alexandria, astăzi, de la ora 11, în prima etapă a returului campionatului Diviziei B, seria l

FC Onești pleacă la drum cu un obioectiv îndrăzneț, promovarea. Ocupanta locului 5, la 6 puncte în urma liderului Petrolul Ploiești, are însă argumentele necesare. Lotul a fost completat cu jucători valoroși, nu mai puțin de șase dintre aceștia fiind titulari: Ciubotaru, Mircea Ilie, Constantin, Nica, Bîrsan și Goian. Petre Grigoraș, antrenorul oneștenilor, are motive să privească returul cu încredere, fiind pus acum în situația de a lăsa pe banca de rezerve fotbaliști care oricînd pot juca rolul de titulari. Din păcate, două dintre noile achiziții nu vor fi prezente pe teren la etapa inaugurală a returului, Bîrsan este ușor accidentat, fiind incertă folosirea lui, iar Constantin este suspendat, pentru cumul de cartonașe.

Fotbaliștii oneșteni au intrat în cantonament de miercuri, iar în această săptămînă Petre Grigoraș i-a strunit cu cîte două antrenamente pe zi, excepție făcînd miercuri, cînd pregătirea s-a derulat o singură dată, în sală. În tur, FC Onești s-a impus cu 1-0, într-un meci care avea să deschidă seria victoriilor în deplasare ale trupei conduse atunci de Jean Gavrilă, 4 la număr.

FC Onești ar putea avea astăzi următoarea alcătuire: Ciubotaru – Dragomirescu, L. Ivan, C. Munteanu, V. Avădanei – R. Iacob, Goian, Gorga, Nica, Bîndar – M. Ilie

Partida va fi condusă de Claudiu Rusu, ajutat la cele două linii de Aurel Florescu și Costin Florescu (toți din București).

Celelalte partide ale etapei: Internațional Pitești – Electromagnetica București, Unirea Focșani – Poli Unirea Iași, Metalul Plopeni – Petrolul Ploiești, Cimentul Fieni – CSM Medgidia, Foresta Fălticeni – Midia Năvodari, Dacia Unirea Brăila – Bucovina Suceava, Inter Gaz București – Gloria Buzău. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.