Șapte țigani au fost prinși furînd cherestea

Redacția Ziarul de Bacău

Polițiștii de la Serviciul Cercetări Penale din cadrul Poliției Moinești și colegii lor de la postul din comuna Zemeș au finalizat un dosar referitor la furtul de cherestea. Autorii, toți din Moinești, sînt Marcel Garabet, de 20 de ani, Narcis Cristinel Cloșcă, de 25 de ani, Viorel Florin Păun, de 26 de ani, Neculai Radu, de 34 de ani, Florin Voican, de 18 ani, Lenuța Păun, de 37 de ani, și Viorica Ciobanu, de 14 ani. Noaptea, țiganii au pătruns în secția de Construcții și Montaje, punctul de lucru Zemeș, al societății Petrom Serv Moinești, de unde au furat patru metri cubi de cherestea, în valoare de aproape zece milioane de lei. Au încărcat marfa în trei căruțe, apoi au plecat rapid spre Moinești. Graba cu care se deplasau a stîrnit suspiciunea polițiștilor locali, aflați în fața postului de poliție. După cîteva sute de metri de urmărire, aceștia au reușit să-i oprească pe țigani. Polițiștii au descoperit că țiganii nu aveau acte pentru cherestea, apoi au luat-o și au restituit-o firmei păgubite. Rromii prinși că au furat riscă să stea după gratii între 3 și 15 ani pentru furt calificat. (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.