Revanșa lui Cursaru

Redacția Ziarul de Bacău

■ fotbalistul băcăuan se confruntă cu probleme la gleznă, prezența lui pe teren fiind incertă

Cătălin Cursaru îi ridică lui Ilie Dumitrescu un mare semn de întrebare, pentru meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț. Atacantul băcăuan a părăsit terenul de joc după prima repriză a meciului de Cupă cu FC Argeș, motivul fiind accidentarea spre finalul primei părți, după ce a forțat centrarea unui balon care ieșea în aut de poartă. Cursau a primit îngrijirile medicale de rigoare și după cîteva minute și-a continuat jocul. Se pare însă că accidentarea a fost mai serioasă decît se așteptau tehnicienii băcăuani, astfel încît golgeterul echipei băcăuane a efectuat de atunci antrenamente cu regim special. Ieri, la conferința de presă, Ilie Dumitrescu era îngrijorat de starea sănătății lui Cursaru, despre care crede că ar avea o entorsă la gleznă, ceea ce ar însemna absența lui la Piatra Neamț. „Să vedem ce spun doctorii, dar eu sper să nu fie ceva grav și să-l am pe teren mîine (n.r. azi)”, a declarat Ilie Dumitrescu. Cătălin Cursaru are toate motivele să joace astăzi cu Ceahlăul. În primul rînd, are de luat o revanșă în fața formației antrenate de Viorel Hizo. În tur, partida s-a încheiat la egalitate, 0-0, dar Cursaru a ratat două lovituri de la 11 metri. Pe atunci, antrenor al echipei nemțene era Ghiță Poenaru, tehnician care fusese debarcat de la cîrma echipei băcăuane cu cîteva luni în urmă. În al doilea rînd, Cătălin Cursaru are de gînd să nu-și lase colegii la greu, atît timp cît întîlnirea de astăzi este una a orgoliilor. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.