Din informațiile furnizate de comisarul Ionel Mirica, șeful Serviciului Poliției Transporturi Feroviare Bacău, reiese că în primele trei luni scurse din acest an, lucrătorii din subordine au organizat aproape 50 de patrule în trenurile de persoane și au verificat peste 4.500 de vagoane de marfă. Una dintre cele mai reușite misiuni o reprezintă operațiunea „Din nou acasă”, cînd au fost triați și trimiși spre localitățile de domiciliu o sută de minori și cerșetori, și au deferit justiției 65 de persoane date în urmărire generală sau căutate de polițiile din țară. În această perioadă, polițiștii au mai constatat 127 de infracțiuni, între care furturi din vagoanele de marfă, din trenurile de călători, falsificări de bilete de călătorie, înșelăciuni, s.a. „Cele mai mari probleme le-am avut în cazul accidentelor feroviare soldate cu victime. Asta, deoarece nu avem o mașină proprie cu care să ne deplasăm, și de cele mai multe ori trebuie să apelăm la cunoscuți sau să improvizăm. Nu avem nici saci, nici mănuși de protecție, nici alte mijloace de a ridica victima. De aceea, cercetarea la fața locului se face anevoios și necesită un volum imens de muncă”, ne-a mai declarat comisarul Mirica. (Fl. C.)
Polițiștii de la TF au răscolit trenurile în căutarea infractorilor
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.