Dorin Arădăvoaicei, directorul Sport Club Municipal Bacău, a afirmat în plenul ‘edinței de analiză a sportului băcăuan, de joia trecută, că ține morțiș ca gruparea pe care o conduce să aibă 14 reprezentanți (n.r., sportivi) la Jocurile Olimpice de la Atena de anul viitor. Mai mult, domnia sa consideră că performanțele sportivilor băcăuani ar putea fi mai mari decît cele ale sportivilor austrieci. „M-am angajat să merg cu 14 sportivi la Jocurile Olimpice și să bat Austria, la rezultate. După aceea voi face o comparație între fondurile de care dispun sportivii austrieci și cele pe care le avem noi. Lumea (sportului românesc, n.r.) e blazată acum și nu se mai angajează într-o muncă similară celei a lui Sisif, așa cum fac eu. Mai lipsește doar politica de cadre, la noi. Degeaba am bazin de înot dacă nu am zece antrenori și degeaba am antrenori dacă nu am bazin de înot. Sport Club este în fruntea sportului românesc și avem nevoie de condiții. În acest moment nu mă bat cu Oneștiul sau Fălticeniul, ci cu România”, și-a vărsat năduful Arădăvoaicei. (Marius AMBROZIE)
SCM Bacău versus Austria
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.