Săptămîna pe care abia am început-o se anunță una de-a dreptul friguroasă. Pentru intervalul 6 – 8 octombrie, meteorologii băcăuani anunță ploi pe arii extinse în jumătatea nordică a regiunii și la munte, și pe alocuri, în rest. În acest interval, cantitățile de apă vor fi importante. La munte vor cădea circa 15 litri de apă pe metru pătrat, iar la peste 1.200 m altitudine, precipitațiile s-ar putea transforma și în lapoviță și ninsoare. Vîntul va sufla moderat, cu intensificări locale de peste 55 km/h, iar la munte, de peste 90 km/h. În diminețile de 7 și 9 octombrie, local, în depresiuni și izolat în rest (în jumătatea nordică a regiunii), se va produce brumă, pe areale restrînse. (Eduard ADAM)
O săptămînă cu ploi, lapoviță și chiar ninsoare
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.