Fetița în vîrstă de 10 luni care duminică noapte a fost culeasă de pe stradă de jandarmii care patrulau prin zona Prefecturii a fost externată din spital. Sabina Brocea, femeia care și-a pierdut copilul în timp ce se distra cu fostul soț într-un bar, a dovedit cu acte că este mama Adinei. În fața certificatului de naștere pe care l-a prezentat cu o întîrziere de două zile, cadrele medicale au putut lua în considerare cele spuse de femeie. Cele 48 de ore de în care Sabina Brocea s-a făcut nevăzută le-a dat emoții cadrelor medicale din Pediatrie, care au crezut că se află în fața unui nou caz de abandon. Dacă și micuța Adina ar fi fost uitată de mama ei în spital, numărul copiilor abandonați în Pediatrie s-ar fi ridicat la 12. (C. D.)
Lasă un răspuns