Congelatorul Bacău

Administrator

Ieri dimineață, zeci de șoferi puteau fi văzuți cu oale aburinde cu apă, pe care le turnau peste motoarele înghețate sloi. A fost mai frig ca în congelator: acolo temperatura ajunge pînă la -18 grade, iar afară erau -22 de grade Celsius. Mulți șoferi au încercat din răsputeri să-și pornească autovehiculele mai vechi, dar acestea s-au încăpățînat să nu pornească. Așa că, pentru a ajunge la timp la serviciu, au optat pentru un taxi. Aici, altă problemă. Din cauza cererilor mari, doar printr-o minune mai puteai găsi un taxi liber la ora 8.00 dimineața. Taximetriștii au cîștigat acum mai ceva ca în zilele de Crăciun, pentru că oamenii grăbiți nu se mai uitau la bani, numai să ajungă la timp la serviciu.
Străzile din oraș au fost curate la primele ore ale dimineții. în Bacău, spre deosebire de zăpezile anterioare, comandamentul de iarnă a acționat rapid. Primăria Bacău a scos, în jurul orei 19.00, zece tractoare cu lamă și patru utilaje Unimog, care au împrăștiat de aproape două ori mai mult antiderapant decît zilele trecute și au dat zăpada din drum. Acțiunea s-a finalizat spre dimineață, cînd ninsoarea se mai oprise. Din acel moment, au ieșit pe traseu 85 de oameni cu utilaje, care au strîns zăpada adunată în grămezi, sau au desfundat canalele de pe străzi, pentru a se putea scurge zăpada topită de sare.
Vînzătorii au urît, și ei, aproape pe fiecare cumpărător care le-a trecut pragul. Cele mai multe magazine au casele de marcat lîngă ușă și cum nu stau foarte bine la capitolul încălzire, vînzătoarele au lăsat uniformele de serviciu și s-au înfofolit cu haine groase, căciuli și fulare. Dar poate cel mai mult au avut de suferit vînzătorii chioșcurilor, unde geamurile trebuie tot timpul să fie deschise. Unii dintre ei ne-au povestit că frigul în gherete este mai mare și parcă le vine să deschidă ușa, ca să mai iasă cîte puțin din el. Pereții chioșcurilor au înghețat și au reținut frigul. Vînzătorii spun că frigul extrem le pune serioase probleme de sănătate.

Băcăuanii au primit ceai fierbinte pe străzi

Sute de litri de ceai au fost împărțite ieri pe străzile Bacăului, de către primărie. Ceaiul a creat și cîteva dispute, pentru că unii și-au dorit încălzitoare mai tari. în 12 puncte din oraș s-au împărțit ieri trecătorilor sute de pahare de ceai fierbinte. La început, trecătorii au fost reticenți la vederea lucrătorilor primăriei, neștiind ce se întîmplă. Ba chiar unii au întrebat, după ce au băut, cît costă stropul de căldură. De cum au aflat că băutura este gratuită, trecătorii au tăbărît pe distribuitorii de „încălzitoare”. Au fost și o parte dintre băutori care au cerut vin sau chiar țuică fiartă. în această perioadă, consumul de alcool este, însă, interzis. Alcoolul creează o falsă senzație de căldură, pentru că vasele se dilată. Dar, astfel, se pierde mai repede căldura corpului, iar persoana care a băut îngheață mai repede decît una care nu a consumat nimic. Tot din cauza alocoolului, degerăturile apar mai rapid. Totuși, dacă vă încumetați să ieșiți astăzi din casă, trebuie să știți că cele 12 puncte de distribuire a ceaiului se găsesc în aproape toate zonele intens circulate din Bacău, de la Narcisa și pînă în centru. Punctele vor apărea pe străzi și zilele următoare și sînt deschise de două ori pe zi: la ora 10.00, și la 12.00.

Studenții nu au mai ajuns la examene

Zeci de elevi și studenți nu au ajuns ieri la ore, pentru că nu au putut ține piept frigului. Cei mai mulți au renunțat după ce au stat și au așteptat un autobuz. Cele care ajungeau în stații erau ticsite de călători. în multe stații, șoferii au preferat să nu mai oprească, pentru a evita scandalurile și busculada. Cea mai mare parte dintre autobuzele care circulă de obicei în Bacău au cedat în fața gerului și nu s-au mai urnit dimineață.
în aceste zile, în facultățile băcăuane este perioadă de examene. Unii profesorii au amînat examenele, care ar fi trebuit să înceapă la ora 8.00, cu aproape o oră, pentru că nu aveau pe cine asculta.
Studenții ne-au povestit că au așteptat în zadar și taxiuri, și autobuze, și de aceea nu au ajuns la școală. „Eu stau pe lîngă Liceul PTTR și, ca să ajung la școală, iau autobuzul 17. Am stat și am înghețat în stație mai bine de jumătate de oră și nu a venit nici un autobuz. Niciodată nu am văzut de cînd merg eu cu autobuzul atît de mulți oameni în stații. Și pe taxiuri a fost bătaie. în ele se urcau cîte trei, patru oameni, care chiar dacă nu aveau treabă unul cu altul se urcau în mașină, ca să fie siguri că vor ajunge la un moment dat la serviciu. Eu am venit la facultate în taxi cu cineva care lucrează la URA”, ne-a povestit Simona Vodă, o studentă a Facultății de Litere, care a întîrziat din cauza frigului la examen.
Au fost însă și tineri mai conștiincioși, care nu s-au lăsat împiedicați de frig și, după ce au stat în stație cîteva zeci de minute, au luat-o la picior pînă la școală. „Am stat la capătul lui 22 mai bine de o oră și nu a venit nici un autobuz. Singurul care a venit era deja plin, pentru că s-au urcat oamenii de la celelalte stații. Am venit pe jos pînă la școală, și abia mai simt că trăiesc”, ne-a spus Ioana Bordeianu, o altă studentă a Facultății de Litere. Și părinții care aveau copii mici s-au întors cu ei din drum, pentru că frigul era insuportabil.

Piețele, goale

Cei care s-au încumetat ieri, mai mult de nevoie, să mergă la piață,
au avut parte de o mare surpriză. Piețele băcăuane erau goale. Vînzătorii nu au avut curajul să deschidă tarabele.
într-o zi ceva mai călduroasă de luni, piețele băcăuane erau pline de oameni, fie ei vînzători sau cumpărători. Ieri, însă, nimeni nu a venit în piață. Doar micile vîrteje care se mișcau în voie mai animau peisajul gol. La etajul întîi al pieței, o bătrînică încerca să vîndă cîteva borcănele de salată de sfeclă și niște buruieni congelate. Nici nu a apucat să-și întindă bine toate produsele pe tarabă, că o pală de vînt mai puternică a făcut-o să se răzgîndească și și-a strîns repede produsele.
Șefii piețelor spun că este prima dată în ultimii ani cînd în piață nu vine nici un vînzător. Ei ne-au explicat că în zilele friguruoase din anii trecuți activitatea se înjumătățea, dar nu se oprea. Nici vînzătorii de la modulele din Piața Centrală nu s-au dat în vînt pentru a veni la serviciu. Ieri, la ora 12.00, erau deschise doar zece module, unde vînzătorii „dansau” de pe un picior pe altul, de frig. (Alexandru COVACI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.