Pomenirea Sfinților Simion și Ioan pustnicul
Sfinții Simion și Ioan au trăit în cetatea Edesa, aflată în Siria, pe vremea împăratului Iustin cel Tînăr. Ioan împlinise 24 de ani, avea o soție tînără și trăia lîngă tatăl său, bătrîn. Simion era neînsurat și trăia lîngă mama sa, de 80 de ani. S-au dus împreună la Sfînta cetate a Ierusalimului și, închinîndu-se Crucii Domnului, au mers la mănăstirea Sfîntului Gherasim, unde s-au călugărit. Înainte de a fi stat șapte zile la mănăstire, precum este obiceiul, cei doi au ieșit din locașul sfînt. Plini de rîvnă, ei au mers în pustietate și au rămas acolo 40 de ani, înfruntînd toate greutățile singurătății. După aceea, Ioan a rămas în pustie pînă la sfîrșitul vieții, iar fericitul Simion s-a întors în Sfînta cetate a Ierusalimului. Acolo, după ce s-a închinat la mormîntul Domnului, s-a rugat să fie ascuns de oameni. Și, prefăcîndu-se că este nebun, s-a dus în cetatea Emesa, unde a săvîrșit multe minuni. Cînd a murit, oamenii și-au dat seama de viața și nevoințele lui, cum a trăit în mijlocul lor fără a se întina în păcate și l-au slăvit pe Dumnezeu.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Laurențiu de Brindisi
Sfîntul Laurențiu se numea din familie Iuliu Cezar Russo și s-a născut în anul 1559, la Brindisi, oraș-port la Marea Adriatică. Pe cînd avea numai șase ani, părinții săi erau mîndri de el pentru ușurința cu care memora pagini întregi din diferite cărți și apoi le declama în public. După moartea tatălui său, mama a plecat împreună cu fiul ei la Veneția, unde l-a încredințat unui unchi. După doi ani, tînărul a intrat în mănăstirea călugărilor minori conventuali, dar apoi a trecut la călugării capucini de la Verona. Aici a depus jurămîntul vieții călugărești, luîndu-și numele de Laurențiu. Munca îndîrjită i-au slăbit foarte mult sănătatea. Cu toate acestea, el a devenit cel mai mare predicator al timpului său. Pentru calitățile și erudiția sa, a fost chemat de multe ori să intervină pentru rezolvarea unor probleme dificile în relațiile dintre Statele Europei, sau dintre Biserică și autoritățile civile. Deși reținut de probleme atît de mari, nu a neglijat niciodată îndatoririle mărunte ale unui adevărat călugăr. În anul 1619, papa Paul al V-lea l-a rugat să intervină la îndepărtarea unor dezordini ivite în Spania. Deși slăbit de puteri, Laurențiu s-a dus și a rezolvat situația, dar la întoarcere, ajuns la Lisabona, s-a îmbolnăvit de dizenterie și, pe 22 iulie 1619, a murit. În anul 1881 a fost înscris în catalogul sfinților și, în 1959, Papa Ioan al XXIII-lea l-a declarat învățător al Bisericii. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns