SINAXAR Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfintei Mucenițe Paraschiva (sec. II)

Sfînta Muceniță Paraschiva s-a născut într-un sat, la hotarele Romei, din părinți creștini. Aceștia păzeau porunca Domnului, dar nu aveau copii, pînă cînd, ascultîndu-le rugăciunile, Dumnezeu le-a dăruit o fiică, pe care au numit-o Paraschiva. Părinții i-au murit, iar Sfînta și-a împărțit toate averile săracilor. S-a tuns și s-a îmbrăcat în haine monahale, după care a ieșit și a adus mulți păgîni la cunoștința adevărului. A fost pîrîtă împăratului Antonin că este creștină. Acesta a poruncit să fie adusă în fața lui. I-a promis că dacă i se va închina și va aduce jertfă idolilor, va cîștiga multe daruri. Sfînta l-a refuzat și împăratul s-a mîniat. El a poruncit să se pună pe capul mărturisitoarei un coif de fier, înroșit în foc, însă o rouă dumnezeiască a scăpat-o și a ieșit nevătămată. După această minune, mulți romani au început să creadă în Hristos și au trecut la creștinism, iar Sfînta Parascheva a fost slobozită.

Intrînd în altă cetate, Cuvioasa a întîlnit un dregător. Acesta a auzit că este creștină și a poruncit să fie aruncată într-o căldare încinsă la foc, plină cu untdelemn, smoală și plumb. Un înger a stins focul, iar Paraschiva a rămas neatinsă, minune care l-a întărîtat și mai mult pe dregătorul roman. În cele din urmă, dregătorul a poruncit să-i fie tăiat capul cu sabia.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfinților Ioachim și Ana

Sfinții Ioachim și Ana au fost părinții Precuratei Fecioare Maria. Amîndoi erau din tribul lui Iuda, tribul din care a fost ales regele David, și trăiau o viață sfîntă. Din nefericire, o grea durere le umbrea viața: nu aveau copii. La evrei, acest lucru era considerat o pedeaspsă de la Dumnezeu și constituia o dezonoare pentru familie. Mîhnit și umilit, Ioachim a plecat cu turmele la munte, unde a rămas timp de cinci luni, pînă cînd un înger l-a sfătuit să revină la Ierusalim. Același înger, trimis de Dumnezeu, i-a destăinuit Anei că la întoarcerea soțului de pe munte ea va fi mamă. Plină de fericire, Ana a mers în întîmpinarea lui Ioachim și l-a întîlnit la „Poarta aurită”. O bucurie adîncă le-a cuprins sufletele cînd s-au privit unul pe altul și i-au mulțumit lui Dumnezeu că le-a ascultat rugăciunea îndelungată. Părinții Mariei au încredințat-o pe copila lor, încă de la trei ani, templului pentru a fi crescută și formată în cunoașterea Cărții Sfinte și în iubirea de Dumnezeu. Cultul părinților sfinți ai Maicii Domnului este foarte vechi. În anul 550, împăratul Iustinian a zidit la Constantinopol o bazilică în cinstea Sfintei Ana.

Duminică, 27 iulie

Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfîntului Mucenic Pantelimon (sec. IV)

Sfîntul Pantelimon a trăit pe vremea împărăției Maximian Galeriu și era originar Nicomidiei, din tată închinător la idoli, care, mai apoi, s-a creștinat prin învățăturile fiului său, și din mama Evula, care credea în Hristos. La naștere a fost numit Pandoleon. Murindu-i mama, sub îndrumarea tatălui său, a uitat învățătura creștină a mamei sale și a ajuns, ca și tatăl său, închinător la idoli. Mai tîrziu, a fost trimis să învețe filosofie, iar mai apoi s-a făcut ucenic la un doctor renumit dn cetate, Eufrosin, de la care a deprins meșteșugul tămăduirii bolilor.

În aceeași vreme, Pandoleon l-a cunoscut și pe bătrînul preot Ermolae, care l-a învățat să creadă în Hristos. S-au rugat împreună și au înviat un copil mușcat de viperă, care zăcea mort în drum. Pandoleon a fost botezat de bătrînul Ermolae Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Cu puterea lui Hristos, Sfîntul i-a vindecat pe mulți, aducînd la dreapta credință mulți păgîni. Între timp, împăratul l-a chemat la el și a încercat să-l abată de la calea lui Hristos, însă Pantelimon nu a cedat. După ce a fost supus multor chinuri, Sfîntul a rămas nevătămat, iar împăratul a rămas uimit de toate aceste minuni. A dat poruncă să fie prins bătrînul Ermolae și alți doi uncenici ai lui, pe care i-a tăiat cu sabia. Pantelimon nu a cedat, iar împăratul a poruncit să i se taie și lui capul cu sabia.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Celestin I

Sfîntul Celestin a condus Biserica Romei într-o perioadă foarte dificilă pentru Biserica din Apus. Deși scurt (422-432), pontificatul său a însemnat foarte mult. Celestin era un om energic, de acțiune, dar și de o impresionantă generozitate. A trimis scrisori pastorale episcopilor din toată lumea creștină, pentru a îndepărta abuzuri, pentru a dezlega dubii doctrinale, pentru a combate erezii și, uneori, pentru a da norme în problemele mai mici, cum era interzicerea ca episcopii să poarte haina și cingătoarea proprii raselor călugărești. Cînd Nestorius, patriarh de Constantinopol, a început să răspîndească ideea că în Iisus Hristos sînt două persoane distincte, și Prea Curata Fecioară Maria nu poate fi numită Maica lui Dumnezeu, papa Celestin a reușit să convoace episcopii Bisericii în Sinodul Ecumenic de la Efes. Aici s-a definit și s-a afirmat solemn învățătura creștină că în Iisus Hristos sînt două firi, firea dumnezeiască și firea omenească, dar o singură persoană, persoana dumnezeiască. Cum Nestorius nu a primit acest adevăr, a fost dat jos din scaunul patriarhal. În martie 432, papa Celestin s-a adresat părinților conciliari, împăratului, noului patriarh, clerului și poporului printr-o scrisoare în care își exprimă bucuria pentru triumful adevărului. Acesta este ultimul document rămas de la neobositul pontif. În anul 817, relicvele sfîntului pontif au fost așezate în bazilica Sf. Proxia și se pare că o parte dintre ele au fost transportate în catedrala din Mantova. (Constantin GHERASIM)