• de vorbă cu Alexandru Huțanu, sculptor decorator în lemn
– Cum de-ați venit dumneavoastră la mine taman cînd împlinesc 80 de ani?!
– La mulți ani!, domnule profesor. Să mai spună cineva că întîmplarea nu joacă un rol important în viața noastră! Căci pură întîmplare este să ne întîlnim la o aniversare. Nu și dorința de a evoca momente din activitatea dumneavoastră.
– Nu am stat și nu stau degeaba. Pot spune astăzi, cu mîndrie, că pentru prima dată în sistemul școlilor populare de artă am deschis, în 1965, o clasă de sculptură decorativă în lemn. Ulterior s-au înființat clase cu sute de cursanți în mai multe localități din județele Bacău și Neamț: Berzunți, Bârsănești, Tg. Neamț, Grumăzești. Unele au fost cursuri de perfecționare cu meșteri locali. Între lectori aș aminti pe Ion Tăbăcaru, Gheorghe V. Gheorghiță, Mihai Croitoru.
– Pînă să se vorbească de o școală de sculptură decorativă în lemn la Bacău ați pregătit foarte mulți elevi. Care ar fi cei mai înzestrați, cîțiva dintre meșterii formați de Alexandru Huțanu?
– I-aș aminti pe dr. Gh. Scriitoru (plecat dintre noi), Antonie Sebastian (care lucrează în Anglia), Ion Tăbăcaru (rezident în Italia), Nicolae Vîlciu (are atelier propriu de mobilier bisericesc), Gigel Crisiarcu, ing. Ion Condurache, Viorel Miron, executanți de înaltă sensibilitate artistică.
– Ați sculptat (și cînd spun aceasta mă gîndesc nu numai la ceea ce ați realizat cu propriile mîini, ci și la ceea ce au creat alți meșteri sub îndrumarea dumneavoastră) catapetesme, tetrapoade, analoage, strane etc. Presupun că a fost nevoie de o documentare specială.
– Am stăpînit în profunzime arta populară în lemn pe care am regăsit-o și în unele biserici (în special cele vechi, din lemn). Au apărut la un moment dat și cerințe insistente de mobilier pentru bisericile din zid. S-au creat diferite stiluri. Eu am apărat, apăr și, cît voi trăi, voi apăra stilul românesc cu care ne putem mîndri. Astăzi, Bacăul realizează cea mai serioasă sculptură bisericească și, nu întîmplător, Ion Ghelu Destelnica m-a numit cîndva meșterul de meșteri.
– Insist pe ideea documentării. Avem foarte multe albume de artă bisericească…
– … dar nu și despre tehnica de execuție a lucrărilor. De aceea, acum cinci ani, am decis să scriu despre aceasta valorificînd experiența celor peste 60 de ani de muncă. Am gata pentru tipar trei volume – text, desene, fotografii – depuse la Tipografia „Trinitas” a Mitropoliei Iași. Manuscrisul are titlul „Arta executării mobilierului bisericii ortodoxe române”. Volumul I – „Iconostasul”, volumul II – „Mobilier”, volumul III „-Sculptura decorativă în lemn a lăcașului de cult creștin ortodox”. Se regăsesc aici pagini despre istoricul lăcașului de cult creștin-ortodox, despre tehnica de execuție a catapetesmei cu o suită de proiecte (modele) cu diferite forme și decorațiuni. Am pornit de la nevoia de a oferi meșterilor populari sugestii. Refuz să le dau rețete, pentru că fiecare realizator are ceva distinct, talentul său trebuie să exprime ceva original.
– Cum a fost primită ideea dumneavoastră?
– Înalt-Prea-Sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a apreciat ca binevenită o asemenea lucrare, oferindu-se să scrie prefața. „Ați creat un stil propriu privind mobilierul bisericesc” – mi-a spus Inalt-Prea-Sfinția-Sa.
– În activitatea oricărui artist, o lucrare „cheamă” pe alta și așa, treptat, se realizează opera de-o viață. Dacă îmi dați dreptate, puteți exemplifica?
– Bunăoară, după lucrările de la catedrala „Sf. Nicolae” din Bacău (1974-1979) au urmat altele și altele. Cineva a spus atunci: „Aceasta te recomandă pentru toată țara”. Și așa a fost! Paraclisul e o dantelărie în lemn. Faptele, deci, constituie cartea mea de vizită.
– Încercați, vă rog, un itinerar unde cel interesat ar putea „descoperi” lucrările dumneavoastră.
– Ar fi: catedralele „Sf. Nicolae” Bacău, „Sfinții Mihail și Gavriil” Sighetul Marmației, „Sfinții Petru și Pavel” Huși; biserici-monument istoric: Precista – Bacău, Precista – Roman, Sf. Nicolae – Onești. Turistul creștin-ortodox – că la el am înțeles că vă referiți – s-ar mai putea opri la mănăstirea Vladimirești din județul Galați, mănăstirea Sihăstria – județul Neamț, Centrul Cultural Pastoral „Daniil Sihastrul” de la Durău, în localități din județul Mureș, la Craiova…
– Să formulez și altfel întrebarea: în ce lăcaș ați zăbovi mai mult, cu mai mare plăcere?
– N-aș putea alege. Toate îmi sînt la fel de dragi, deși unele lăcașuri din cele amintite sînt mai bogate în sculptură decît altele. Calitatea și acuratețea lucrărilor sînt aceleași. Acestea au fost întotdeauna și rămîn puncte de referință în creația mea.
– Ați reușit să vă formați discipoli, ați avut și aveți colaboratori de nădejde?
– Aici aș avea de făcut cîteva mențiuni speciale. Am cinstea să mi se fi încredințat înfrumusețarea noii catedrale din Bacău, pînă în prezent cea mai mare din țară. Catapeteasma este enormă: 16 metri lățime și circa 17 metri înălțime. Cît privește paraclisul (nivelul II) mobilierul e gata, executat din lemn de paltin de către S.C. Timotei, unitate condusă de ing. Florin Ciobanu, care va executa și catapeteasma bisericii mari. Cu această societate am lucrat mobilierul multor biserici. Vă refereați la colaboratori. Aș vrea să amintiți de principalul și permanentul meu colaborator – soția Elisabeta. Primul meu critic fără de care nu aș fi ajuns un sculptor bun.
– Început cu o urare, acest interviu s-ar cuveni încheiat cu un gînd către viitor.
– Îmi doresc să mai trăiesc cîțiva ani ca să mai împlinesc niște vise. Și, dacă voi putea, să mai scriu în lumina înțeleptei zicale „De la lume adunate și-napoi la lume date”. (A consemnat Măndica MARDARE)
Lasă un răspuns