• băcăuanul Vasile Ciocîrlan, născut la Podu Turcului, acum de 83 de ani, s-a înrolat în armată cînd nu împlinise nici măcar 18 ani • în al doilea război mondial, aflat într-o misiune ca pilot, a reușit să doboare două avioane sovietice și a devenit peste noapte erou • aproape caraghios, după încheierea războiului, comuniștii nu l-au primit în PCR pentru că doborîse avioanele rușilor • astăzi, fostul pilot, decorat de oamenii din fruntea țării din diferite regimuri, trăiește modest într-un bloc, în fața căruia se ocupă sîrguincios de o grădiniță
Războiul Mondial a reprezentat pentru mulți români o cotitură importantă pe făgașul vieții. Vasile Ciocîrlan nu avea pe-atunci nici 18 ani. S-a născut în 1921, în comuna Podu Turcului, în satul Căbești, din fii de răzeși. L-am găsit pe Vasile Ciocîrlan în apartamentul său. Un om în vîrstă, micuț de statură, semn că nici în tinerețe nu a impresionat prin statură. Imediat se face însă remarcat prin temperamentul său vulcanic. Pare și acum, la vîrsta lui, capabil să ia o decizie într-o fracțiune de secundă fără să dea greș. La cei 83 de ani este destul de sprinten. După ce își găsește locul, la cîțiva pași în fața mea, începe destăinuirile. „Nu aveam 18 ani cînd m-am hotărît să mă înrolez în armată. Îmi plăcea aviația, așa că acolo m-am dus chitit. L-am urmat pe tatăl meu, care a fost prizonier la nemți, și pe unchiul Vasile, care a murit pe Tisa, în 1918. Am intrat voluntar pe 1 martie 1939. Am fost înrolat la Flotila 1 Aerostații din București. Aici am fost inițiat în tainele pilotajului și a ceea ce înseamnă aviația. Aici era unitate de baloane. Acestea erau de două feluri. Cele verzi erau captive și se înlățau la șapte – opt mii de metri pentru a apăra punctele strategice din țară și nu permiteau aviației inamice să bombardeze zona. Baloanele galbene erau de observație, erau dotate cu telefon la bord și acționau în apropierea frontului, de unde culegeau informații. De aici am fost trimis la Bîrlad pentru a observa retragerea trupelor noastre din Basarabia, după ce această a fost răpită de sovietici. În aviație era lipsă de personal și de aceea se căuta mult tineret. În plus, era și foarte bine plătit, la salariul de bază adăugîndu-se 3.600 de lei”, începe a-și depăna amintirilor fostul pilot.
Erou la 19 ani
Vasile Cîrlan a intrat în armată cu șase zile dispensă pentru că nu avea 18 ani. Fizic și în ceea ce privește sănătatea îndeplinea cerințele cerute la înrolare. Așa că, la 15 septembrie 1939, s-a prezentat la Tecuci, la Școala Militară de Aviație. Recunoaște că la început i-a fost foarte greu. A absolvit școala în primăvara anului 1941. Atunci a plecat direct pe front. A plecat la Botoșani, în misiuni de cercetare. „Botezul focului l-am primit pe frontul de răsărit, în apropiere de Bălți. Eram într-o misiune de cercetare. Am trecut pe deasupra unei pădurici în recunoaștere, cînd am zărit o luminiță.
Era o unitate de aviație sovietică, cu aeronave cu două rînduri de aripi, numite Katiușa. Au început să tragă în noi. Pentru a scăpa, am mimat aterizarea pe aerodrom. Ei au crezut că ne predăm și au încetat focul, iar noi am țîșnit mai departe. În spatele nostru se auzeau mitralierele ca zgomotul broaștelor pe lac. Am scăpat și ne-am întors la bază”, povestește bătrînul, în ai cărui ochi zăresc o luminiță de bucurie, semn că încercarea de atunci a fost una grea. Ziua de 19 iulie 1941 avea să dea o nouă turnură vieții tînărului pilot. „Am fost agitat și nervos de dimineață. Parcă nu îmi găseam locul. Am primit o misiune de recunoaștere pe direcția Soroca – Tiraspol. Am decolat, am realizat fotografiile cerute și, cînd misiunea era aproape gata, din direcția nord-est au apărut cinci avioane de vînătoare sovietice. Eu pilotam un IAR 39. Greșeala lor a fost că ne-au atacat în formație. Am întors mitraliera către ei și am tras. Era prima oară cînd trăgeam într-o țintă vie. Am descărcat întreg încărcătorul, iar unul dintre avioane s-a prăbușit. Formația sovietică s-a rupt și ne-au atacat din toate părțile. Ne-au urmărit pînă la Bălți. Un avion ne-a atacat din spate, a tras în noi și, cînd s-a ridicat, mi-a arătat burta. I-a fost fatal. Nu mai simțeam că piciorul îmi sîngera. În avionul nostru s-au tras 54 de gloanețe. Unul îmi rănise piciorul stîng. Dacă îl aveam cu cinci centimetri mai încolo, aș fi fost secerat de cinci gloanțe. Am scăpat de urmăritori și ne-am întors la bază. Acolo ne aștepta salvarea. Nu pierdusem nici un om. Am fost pus pe o targă și dus la spital. Am apărut în presa vremii, apoi am fost decorat”, își aduce aminte de acele vremuri plin de emoții Vasile Ciocîrlan.
Pentru cele două avioane doborîte a primit „Virtutea Aeronautică”, clasa Crucea de Aur fără barete, „Virtutea Militară”, clasa a doua, iar nemții l-au decorat cu „Crucea de Fier”, clasa a doua, ordin de decorare semnat de Goring, Mareșalul Aviației Germane. După acest eveniment, Vasile Ciocîrlan a devenit cel mai solicitat pilot. A fost pus la dispoziția generalului Dragalina, iar masa o lua împreună cu acesta. Viteazul băcăuan împreună cu Escadrila 15 au luptat pînă la Stalingrad. Băcăuanul s-a retras în toamna lui 1942 în țară, după ce unitatea pierduse jumătate din materialul de luptă în război.
N-am fost acceptat în PCR fiindcă am tras în avioanele sovietice
Întors în țară, Vasile Ciocîrlan a fost repartizat să apere litoralul. Pe 23 august 1944, românii au întors armele împotriva nemților și atacul avioanelor s-a schimbat și el. „Am primit ordin să plecăm în Dîmbovița, la Petrești, în formație de trei avioane. Rolul nostru era să tăiem retragerea trupelor germane care veneau din sud și se îndreptau spre Ardeal. Într-un raid, am reușit să luăm 190 de prizonieri nemți, cu armament, provizii și o mașină de făcut bani”, își amintește veteranul de război. Au urmat misiunile la Mediaș, Turda, Someșeni, Jibău, apoi în Ungaria și pînă în Cehoslovacia. Pe timpul campaniei împotriva germanilor, băcăuanul și-a demonstrat încă o dată clasa de pilot. Într-un raid în Ungaria i-au degerat degetele, dar a fost tratat de niște unguroaiece.
Omul din fața mea mai face o pauză. De parcă încearcă acum să facă lumină în mintea lui. Să își rearanjeze ideile. Nu spun nimic și-l las să continue. „Într-o altă misiune de cercetare, eu și colegul meu ne-am propus să nu tragem nici un glonț. Era în Vinerea Mare. Deodată am văzut în picaj două avioane. Erau la mare depărtare, dar înaintau ca fulgerul. În cîteva minute au fost lîngă noi și ne-au atacat. Erau două avioane Focke Wulf 109 de fabricație germană, foarte rapide. Nu le mai întîlnisem niciodată, dar auzisem că erau grozave. Mi-am dat seama că nu am nici o șansă în fața lor. Așa că am coborît cît mai aproape de pămînt. Au tras în noi, dar nu ne-au țintit în părțile esențiale. Am tras și eu 12 încărcătoare, dar avioanele erau blindate și nu prea au avut de suferit. La un moment dat, unul dintre ele a părăsit cîmpul de luptă din cauza unei avarii. De celălalt am reușit să scap și ne-am întors la bază teferi”, ne-a mai spus pilotul.
După trei ani și opt luni, cariera de război a lui Vasile Ciocîrlan s-a încheiat. A avut 125 de misiuni de luptă, peste opt sute de ore de zbor, a lansat trei sute de bombe și sute de mii de cartușe. După război, s-a întors în țară și a rămas în armată, slujind aviația. Nu a mai zburat niciodată, dar a pregătit alți tineri. În 1946, Vasile Ciocîrlan s-a căsătorit și a avut doi copii, dar nici unul nu a i-a urmat în cariera militară. În 1979 a spus adio slujbei și s-a pensionat. în prezent, el are gradul de căpitan comandor și participă la expoziții pe teme aviatice. Iarăși face o pauză. Zîmbește. Apoi își reia șirul și mă asigură că a primit decorații de la toți șefii de stat. „Am fost decorat de regele Mihai, de Gheorghe Gheorghiu Dej, de Maurer, Nicolae Ceaușescu și chiar și de Ion Iliescu. Paradoxal, nu am fost primit în partid pentru că am doborît două avioane sovietice”, ne-a mai spus bătrînul Ciocîrlan.
Acum, fostul pilot și-a descoperit o nouă pasiune: grădinăritul. Deși stă la bloc, îi place să îngrijească de grădini. Așa că s-a apucat și a amenajat grădinița din fața blocului în care stă. E mîndru să spună că fiecare pom de-acolo de el a fost adus. „Vecinii îi spun «Parcul lui Ciocîrlan»”, încheie veteranul. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns