Șeful postului de jandarmi din Dărmănești, Nicușor Munteanu, este unul dintre bărbații care înțelege să-și recompenseze familia pentru înțelegerea de care dă dovadă în timpul săptămînii. Adică, pentru faptul că fiind mai tot timpul plecat de acasă, cînd ajunge într-un final este așteptat cu mîncare caldă și o vorbă bună de soția Gabriela și fiica sa Raluca Mădălina. „Fetele mele”, așa cum le alintă șeful de post pe fiica și soția sa, vor însă să fie tratate regește, de aceea sîmbăta și duminica dorm pînă pe la ora zece, iar capul familiei gătește micul dejun și îl servește fetelor la pat. „Au măsuțe speciale, din acelea care se pun pe pat și vor să le aduc ceaiul cald și feliile de pîine unse cu unt. Pentru mine treaba asta cu întinsul untului pe pîine este cruntă, pentru că nu mă pricep, iar Mădălina este foarte pretențioasă. Este drept că și eu i-am spus că dacă nu-i place cum fac eu treaba asta nu-i mai aduc pînea unsă cu unt și nu are decît să se apuce ea. Așa că, de cînd am amenințat-o cu asta, a lăsat-o și ea mai moale, dar tot bombănește că am îmbătrînit și încă nu am învățat ce înseamnă un sandwich ca lumea”, ne-a spus, amuzat, Nicușor Munteanu. Pentru acest sfîrșit de săptămînă, capul familiei a decis însă să treacă peste ritual. „Motivul este mai mult decît întemeiat. Mădălina împlinește astăzi 11 ani și sîntem ocupați cu pregătirea petrecerii pe care o va da pentru colegii și prietenii ei”, ne-a spus Munteanu, mîndru nevoie mare că are fete care ies de-acum în lume. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns