Săritorii băcăuani sînt cei mai buni din țară

Redacția Ziarul de Bacău

• SCM Bacău a devansat, detașat, cu cele 27 de medalii cucerite, celelalte cluburi din țară la „naționalele” de juniori

SĂRITURI ÎN APĂ: Nu mai este pentru nimeni un secret, de multă vreme, că școala de sărituri în apă din Bacău este cea mai bună din țară. Cea mai recentă confirmare, una care face parte dintr-un lung șir, a venit și de la recent încheiatele întreceri ale campionatelor naționale de juniori (București, 8-10 august 2003) la care săritorii băcăuani au obținut nu mai puțin de 27 de medalii, dintre care 14 de aur, 8 de argint și 5 de bronz. Mai mult, la cele trei dintre probele individuale din concursul feminin, trambulinele de 1 metru și de 3 metri și platformă, podiumurile au fost, în întregime, băcăuane. De altfel, concursul a fost dominat clar de săritorii băcăuani, Sport Club Municipal devansînd categoric cluburile bucureștene Olimpia, Triumf și „Emil Racoviță”. Elevii antrenoarei Anișoara Oprea nu au lăsat nici o șansă contracandidaților la medalii. Nu este deloc întîmplător că „naționala” de sărituri a României se confundă cu lotul SCM Bacău.

Campionatul Național din București s-a desfășurat la două categorii de vîrstă, juniori A și juniori B, băcăuanii impunîndu-se în ambele, fără drept de apel. Din concurs au lipsit săritorii sibieni care nu s-au prezentat pentru că nu au avut condiții de pregătire și nici bani să se antreneze în altă parte.

„Naționale” încheiate ieri au constituit și criteriu de selecție în lotul cu care România va participa, la sfîrșitul acestei săptămîni, la Campionatul Balcanic de juniori din Bulgaria. Bineînțeles, Opincă, Ardeleanu, Topolinschi și Popovici, cel puțin, nu au voie să lipsească de la evenimentul menționat mai sus.

Locurile ocupate de sportivii băcăuani

Feminin:

– trambulină 1 metru: 1. Andra Opincă, 2. Corina Popovici, 3. Alexandra Stanciu (juniori A); 2. Ancuța Mangu, 3. Adina Topolinschi (juniori B);

– trambulină 3 metri: 1. Andra Opincă, 2. Corina Popovici, 3. Alexandra Stanciu (juniori A); 2. Ancuța Mangu, 3. Adina Topolinschi (juniori B);

– trambulină sincron 3 metri: 1. Popovici – Topolinschi, 2. Opincă – Mangu;

– platformă: 1. Andra Opincă, 2. Corina Popovici, 3. Alexandra Stanciu (juniori A); 1. Adina Topolinschi, 2. Ancuța Mangu, (juniori B);

– platformă sincron: 1. Popovici – Topolinschi, 2. Opincă – Mangu;

Masculin:

– trambulină 1 metru: 1. Cornel Ardeleanu (A); 1. Constantin Popovici (B);

– trambulină 3 metri: 1. Cornel Ardeleanu (A); 1. Constantin Popovici (B);

– trambulină sincron 3 metri: 1. Ardeleanu – Popovici;

– platformă: 1. Cornel Ardeleanu (A); 1. Constantin Popovici (B);

– platformă sincron: 1. Ardeleanu – Popovici. (Marius AMBROZIE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.