• părintele Constantin Galeriu, unul dintre cei mai reputați teologi români, născut și crescut în satul Răcătău, s-a stins din viață la București, în vîrstă de 85 de ani
Părintele Constantin Galeriu s-a stins din viață duminică seară, la Spitalul Clinic Universitar din București, unde a fost internat în urmă cu trei săptămîni. În vîrsta de 85 de ani, el a suferit un al doilea accident vascular cerebral, care i-a fost fatal. În ianuarie 2002, sănătatea i-a jucat feste: a supraviețuit accidentului vascular, dar a rămas parțial paralizat. Părintele Galeriu va fi înmormîntat, miercuri, în curtea bisericii Sfîntul Silvestru din București, loc în care a slujit ca preot paroh în ultimii ani ai vieții. Trupul neînsuflețit al duhovnicului a fost depus ieri, la Biserica Sfîntul Silvestru. Aici va începe, miercuri, în jurul orei 11.00, ceremonia de înmormîntare.
Toată comuna Horgești era măcinată ieri de vestea că părintele Constantin Galeriu s-a stins din viațăi. De la primărie și pînă în ultimul cătun, toți oamenii își făceau cruce și se rugau creștinește: „Dumnezeu să-l ierte”. Deși a plecat din Răcătău spre seminarul din Roman, la doar 12 ani, preotul Constantin Galeriu a rămas în conștiința locului ca unul dintre cei mai importanți fii ai satului, pe care nu a ezitat, ori de cîte ori avea timp, să vină să-l viziteze și să ajute sfintele lăcașuri. De altfel, în satul Răcătău, conform spuselor celor apropiați, Părintele Galeriu voia să ridice un schit. Din păcate, vîrsta și problemele de sănătate i-au tăiat voia, lăsînd în urmă doar dorința marelui teolog român.
Deși pare o comunitate ruptă de frămîntările orășenești, preocupată doar de grijile cîmpului, cînd am ajuns la Horgești, pe urmele părintelui Galeriu, nu am dus o veste nouă. „Am aflat de aseară că a murit părintele Galeriu. O mare durere pentru că sfinția sa voia să repare biserica din Răcătău, unde a donat și bani. L-am vizitat acum cîțiva ani, la București, la biserica «Sfîntul Silvestru». Am văzut cît respect aveau oamenii față de el. Te ungea la inimă. Cînd a apărut el în biserică, toți se opreau în loc. Se vedea că avea o personalitate puternică”, ne-a povestit, cu vădită mîndrie, Constantin Butnaru, consilier local din Horgești, unul dintre oamenii care l-au cunoscut pe părintele Galeriu. Bogdan Eugen, primarul comunei, ne-a însoțit în locurile unde a copilărit unuia dintre cei mai importanți teologi români ai secolului trecut. Gheorghe Trofin, fostul director al Școlii din Răcătău, om ajuns la respectabila vîrstă de 82 de ani, a fost timp de 50 de ani prieten al părintelui Galeriu. „L-am cunoscut prin 1956-1957. Venea aici, la părinți și la rude. Ne întîlneam și discutam probleme de religie. S-a născut în satul Răcătău-Răzeși, din părinți țărani cu voință deosebită de a-i face pe toți copiii cu carte. A făcut patru ani de școală la Răcătău, unde l-a avut învățător pe Dumitri Sava”, ne-a povestit bătrînu. De la un alt fiu al satului, Vasile Zdrobiș, aveam să aflăm că, în școala primară elevul Constantin Galeriu nu prea dădea pe la școală. „Moș Neculai Iorgu Galeriu l-a legat de inima căruței și l-a dus, așa legat, la gară, la Răcăciuni, pentru că fugea de la școală”, a povestit, zîmbind, Zdrobiș.
Gheorghe Trofin vorbește despre părintele Galeriu ca despre fratele său. „Părintele Galeriu era un adevărat sfătuitor, un stîlp al Bisericii Ortodoxe, un renumit propovăduitor al creștinismului. Era foarte respectat aici, iar singura lui dorință, neîndeplinită, era aceea de a face un schit în satul natal”, spune bătrînul. Gheorghe Trofin povestește că, atunci cînd preotul Constantin Galeriu venea în satul natal, se strîngea puhoi de lume la poarta bisericii. El stătea de vorbă cu fiecare și-i sfătuia. „Ultima dicuție cu el am avut-o anul trecut, cînd am vorbit despre un alt fiu al satului, lăsat pe nedrept în uitare. Paul Anghel care este originar tot din Răcătău. Mi-a adus de la București cîteva date despre Paul Anghel, al cărui nume a fost, tot anul trecut, dat unei școli din comună. De atunci, nu ne-am mai văzut”, își amintește dascălul.
Un vis neîmplinit: o mînăstire lîngă pădure
Cu lacrimi uscate în colțul ochilor, Gheorghe Trofin ne-a condus să vedem clasa în care a deslușit primele buchii ale cărții cel ce avea să devină un mare teolog român.” Școala din Răcătău este unică în felul ei. A fost ridicată între 1914-1914 de meșteri italieni. Are clase lungi de 11 metri, late de 6-8 metri și înalte de 8 metri. Aici a învățat părintele Galeriu”, ne-a încredințat Gheorghe Trofin. Apoi, cu ajutorul primarului, am reușit să ajugem și la casa în care s-a născut și a copilărit Constantin Galeriu. Aflată pe coama unui deal, casa este acum în proprietatea familiei Bujor, care a cumpărat-o, în urmă cu 33 de ani, de la mama părintelui, Elisabeta Galeriu. „Am cumpărat casa în 1970, de la Elisabeta Galeriu, care s-a mutat mai apoi la Bacău, unde este și înmormîntată”, ne-a declarat Mihai Bujor. Deși aflat la oarece distanță de centrul comunei, proprietarul casei în care a văzut lumina zilei Constantin Galeriu, știa și el de moartea părintelui. „L-am cunoscut personal, în urmă cu trei ani, cînd a venit aici să vadă casa în care a crescut. Am discutat puțin și a plecat. Mi-a explicat că voia să facă mănăstire lîngă pădure, la deal, pe o bucată de pămînt”, povestește Mihai Bujor.
„Vom încerca să demarăm o activitate prin care, școala în care a învățat părintele Galeriu să poarte numele acestuia. Sperăm să reușim pentru că a fost unul dintre cei mai importanți fii ai acestei comune”, ne-a zis primarul Bodgan Eugen.
Ortodocșii și catolicii deplîng deopotrivă dispariția părintelui Galeriu
Cetățean de onoare al Bacăului, fost elev al Seminarului teologic de la Roman, părintele Constantin Galeriu va rămîne un fiu al meleagurilor băcăuane. „Pentru noi, părintele Galeriu rămîne o icoană, în sensul de model, pe care o vom păstra ca exemplu în sufletele noastre. A slujit cu cinste teologia românescă, lăsînd în urmă o operă inegalabilă, alături de teologi precum Ioan G. Coman sau Dumitru Stăniloae. Părintele Galeriu a fost un mare păstor de suflete. Îi primea pe toți cu brațele deschise și pe foarte mulți i-a trecut la ortodoxie. A fost duhovnicul multora dintre intelectualii din București. A fost un mare apologet al Ortodoxiei. L-am întîlnit la numeroase conferințe în străinătate, unde a participat și a reușit să aducă parfumul specific lui și teologiei românești. Vom depăși tristețea acestui moment și vom păstră în suflet modelul părintelui Galeriu”, ne-a declarat Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. Coleg de facultate în anii de început ai celui de-al doilea război mondial, părintele Cezar Negru s-a arătat și el întristat de plecarea părintelui Galeriu dintre cei vii. „A fost unul dintre aceia care a lăsat regrete. Dacă ar fi fost toți ca el, Biserica era departe”, ne-a spus părintele Negru.
Chiar dacă nu l-a cunoscut personal pe părintele Galeriu, urmărindu-l în predicile televizate și în numeroasele aparții radio-tv., monseniorul Ștefan Erdeș, decanul romano-catolic de Bacău, și-a exprimat și el regretul față de tristul eveniment. „Este o pierdere mare. Părintele Constantin Galeriu a fost un erudit, un preot exemplar, un apostol adevărat al lui Hristos. Era trup și suflet devotat lui Dumnezeu”, ne-a zis decanul Erdeș. (Constantin GHERASIM)
Cine a fost părintele Constantin Galeriu
Părintele Constantin Galeriu s-a născut la 23 noiembrie 1918, în satul Răcătau-Răzeși din județul Bacău. Părinții, Niculai și Elisabeta Galeriu, au fost țărani.
Între anii 1930-1938 a urmat seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman. A absolvit Facultatea de Teologie din București în 1943, cu lucrarea de licență „Îndumnezeirea omului”, susținută la profesorul Nichifor Crainic, nimeni altul decît conducătorul revistei „Gîndirea”. Între 1957-1960 a urmat studiile premergătoare doctoratului. În 1973, a susținut teza de doctorat cu titlul „Jertfă și Răscumpărare”, fiind declarat doctor în teologie. Între 1973-1974 a fost spiritual la Institutul Teologic Universitar din București; între 1974-1977 – lector universitar, 1977-1992 – profesor universitar. Din 1993 a fost profesor consultant și a predat la Universitatea Valahia din Tîrgoviște și la Universitatea Ecologică.
A fost hirotonit diacon la 15 mai 1943 și apoi preot, la 16 mai 1943, în biserica Zlatari, unde era și cîntăreț bisericesc și secretar de redacție (din 1941) al săptămînalului „Ortodoxia”, sub conducerea preotului Toma Chiricuță. Prima parohie în care a slujit părintele Galeriu a fost parohia Podul Valeni, din comuna Poenarii Burchii, în județul Prahova.
Între anii 1946-1947 a fost misionar al Arhiepiscopiei București. De la 15 iulie 1947 pînă la 20 septembrie 1973 a slujit la biserica Sf. Vasile din Ploiești. În urma unei intense activități misionare, a fost arestat, la 16 august 1952, și trimis la Canal. Eliberat la 26 octombrie 1953, și-a continuat activitatea misionar-pastorală și de publicistică religioasă. În 1973, a fost transferat la Institutul Teologic Ortodox din București, iar de la 1 mai 1975, a început să slujească la biserica Sfîntul Silvestru. A restaurat biserica și clopotnița, după cutremurul din 1977. Patriarhul Nicodim i-a acordat distincția bisericească de „sachelar” în 1947. Patriarhul Iustinian i-a acordat distincția bisericească de „iconom stavrofor” în 1976. Părintele Galeriu a fost Președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Națională UNESCO; membru fondator și președinte de onoare al Asociației medical – creștine „Christiana”; președinte al Editurii „Harisma”, președinte al Asociației „Sf. Stelian – copiii străzii”, al Fundației „Elena Doamna”; membru de onoare al Fundației „Memoria”, Președinte executiv al Frăției Ortodoxe Române. Distins cu Premiul Senatului Universității din București (1942); Premiul revistei „Flacăra” (1990); Doctor Honoris Causa al Universității Ecologice din București (1992); Diploma de Onoare a Societății Academice „Titu Maiorescu” (octombrie 1993).
Părintele Galeriu se considera „o conștiință care aduce un smerit aport la însănătoșirea spirituală, morală și fizică a neamului nostru românesc”.
(Constantin GHERASIM)
pe un alt raster
Părintele Galeriu despre Revoluția din decembrie 1989
„Revoluția română a pus în lumină tocmai acest fond secret, indestructibil, al Chipului divin din noi – Iubirea. Tinerii care au declanșat această revoluție nu s-au lăsat îndoctrinați de ateism, anihilați în ființa lor interioară. Căci jertfa, martiriul, constituie expresia cea mai adînc revelatoare a divinului din om și manifestarea cea mai înaltă a iubirii. O putere de sacrificiu unică i-a animat pe acești tineri în ceasul sfînt al renașterii națiunii. Jertfa de sine ține de esența religiei, de revelația Evangheliei. Biserica se întemeiază pe jertfă și noi suntem conștienți că Revoluția, întemeindu-se tot pe jertfă, are un temei ferm și autentic.
Cu emoție sacră îi priveam pe tinerii noștri ieșind în fața forței oarbe cu lumînări și flori, cu cruciulițe la gît. Cu emoție îi auzeam proclamînd: „Dumnezeu e cu noi”. Acest fond spiritual indestructibil e cel pe care ne străduim să îl cultivăm astăzi”.
Lasă un răspuns