Pentru că nu s-au vîndut în urmă cu o săptămînă, Fabrica PFL și terenul aferent, de aproape 29.000 de metri pătrați, a societății Elbac (fostul CPL) vor fi scoase din nou la licitație. Prețul de pornire este de 16,5 miliarde de lei. De asemenea, la licitație se vinde și un magazin expozițional, tot al firmei Elbac, situat pe strada Moinești nr.34 și cu un teren aferent acestei construcții de peste 366 de metri pătrați, la prețul de pornire de 1,1 miliarde de lei, plus TVA. Aceste bunuri sînt scose la vînzare de către Direcția Generală a Finanțelor Publice. Vînzarea se face pentru recuperarea unor datorii de peste 95 de miliarde de lei pe care le are societatea Elbac la bugetul de stat. Licitația începe pe 29 august, la sediul DGFP, de la ora 12:00. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns