Administratorii de asociații ineficienți își oferă fără rușine premii consistente

Redacția Ziarul de Bacău

• la cinci asociații șefii s-au premiat, deși debitele la furnizori depășesc un miliard de lei • zilele trecute, încă șase asociații au fost descoperite că acordă premii • dacă s-au acordat fără știrea locatarilor, cei premiați vor rămîne fără serviciu și trebuie să restituie banii

La interviurile susținute de administratorii asociațiilor de locatari și de proprietari în fața comisiei de exameniare a Primăriei, în vederea obținerii atestatelor de rămînere pe post, continuă să iasă la iveală nereguli ale celor care gestionează banii locatarilor din Bacău. După cei șase asociații care, în ciuda datoriilor de miliarde de lei la furnizori, și-au permis luxul de a-și acorda premii, alți șefi de asociații au fost descoperiți că s-au premiat pentru ineficiență. Premiile și stimulentele s-au acordat cu prilejul Crăciunului, a Paștelui sau a zilelor de 8 martie.

La asociația 41 Adevărul, președintele, vicepreședintele și adminsitratorul s-au premiat de Crăciun cu un milion de lei fiecare, în ciuda faptului că asociația are de plătit la Termloc facturi restante de peste un miliard de lei. Premii au fost acordate și la Asociația 19, iar beneficiarii au fost cinci dintre membrii Comitetului Executiv. Aici, însă, șefii asociației au fost mai modești și au împărțit doar cîte 200.000 de lei de fiecare, gîndindu-se, probabil, și la miliardul pe care trebuie să îl achite la CET, în contul datoriilor restante. Generoși cu banii plătiți de locatari au fost și șefii Asociației 25, unde, la fiecare șase luni, se acordă premii sau stimulente. Patru membri ai comitetului executiv au considerat că merită să fie premiați cu cîte un milion de lei fiecare, deși asociația ale cărei destine le conduc înregistrează debite record de peste 1,5 miliarde de lei. Și la Asociația 36 președintele și administratorul s-au premiat cu cîte un milion de lei. În cazul lor, acordarea stimulentelor este cel puțin dubioasă, în condițiile în care debitul asociației la CET, nu mai puțin de trei miliarde de lei, reprezintă un record greu de egalat în Bacău. Pe lista asociațiilor unde se acordă premii din banii locatarilor după bunul plac s-a înscris și Asociația 76, unde au fost premiați nouă membrii ai Comitetului Executiv și administratorul. De asemenea, trei dintre femeile de serviciu au fost „stimulate” pentru zelul de a spăla scările blocurilor, valoarea totală a premiilor acordare în asociația care are datorii neachitate de peste 1,4 miliarde ridicîndu-se la șapte milioane de lei.

Ca și la primele șase asociații la care s-au acordat premiile, în ciuda datoriilor de miliarde, Primăria a demarat anchete pentru a verifica dacă stimulentele au fost împărțite cu știrea locatarilor. „În cazul în care pentru premiere nu a existat și acceptul Adunării Generale, administratorii riscă să nu mai fie atestați. În plus, ei vor trebui să restituie banii primiți. Este, însă, revoltător că administratorii s-au gîndit la premii, în condițiile în care datoriile sînt de ordinul miliardelor”, ne-a declarat Doinița Huțu, inspector de specialitate în Biroul de Administrare a Fondului Locativ din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) al Primăriei din Bacău.

Pînă acum, nicăieri în țară, nu s-a mai auzit ca la asociații care au datorii de miliarde la furnizori să se acorde premii. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.