Eugen ȘENDREA
Față de luna septembrie, mai rece, octombrie 1990 a debutat cu o vreme caldă, plăcută. Parcă nici nu ne aflam în plină toamnă. Bacăul părea neschimbat. Revoluția, încet, încet fusese uitată. Evenimente locale? Mici și neînsemnate. Și totuși, în ziua de 3 octombrie 1990, într-o miercuri, pe prima pagină a ziarului „Deșteptarea” apărea articolul „Cum să furi 2 milioane” semnat de Cornel Cepariu. În cîteva rînduri era dezvăluit furtul de la Combinatul Chimic Onești a patru site de platină de la un reactor aflat în revizie. Valoarea era estimată la 1,7 milioane de lei. Pe baza unor sesizări încep cercetările și are loc arestarea, de către poliție, a infractorului nr.1, lăcătușul mecanic Gheorghe Moise, în vîrstă de 38 de ani, originar din comuna Căiuți. O dată cu el, sînt arestați intermediarii Gheorghe Bontaș, operator chimist, de 31 de ani, și Sorin Vasile Dumitrașcu, de 25 de ani. 3,1kg de platină urmau să fie vîndute pe un milion de lei. Ca intermediari, cei doi urmau să primească, fiecare, cîte 25.000 de lei.
Aparent, furtul nu părea ieșit din „comun”. După Revoluție, la Combinat se comiseseră o „mulțime de furturi”, care mai de care mai grozave. „Oameni de bine”, împinși de „drojdia combinatului” ceruseră, în numele „libertății”, scoaterea poliției din unitate. „Să nu mai prindem picior de polițist pe aici”, zbierau ei, bătîndu-se cu pumnul în piept. Conducerea Combinatului a înclinat capul cu smerenie și a acceptat, în urlete și amenințări, ca nici un polițist să nu mai intre și să se amestece în „treburile” unității. Și dezastrul a crescut aici ca un bulgăre de zăpadă rostogolit. Furturile iau o amploare de neînchipuit. Depășesc chiar și imaginația hoților.
Din luna martie sînt „curățate” vestiarele de la „coroziv”, apoi sînt furate motoare electrice. Dacă la 14 martie hoții au un început… modest, cu o sustragere de numai 12 litri de alcool, în noaptea de 24 – 25 aprilie prada este substanțială, de 300 de litri. În noaptea următoare, de necrezut, dar dispar 800 kg de cupru, urmate de alt lot de 65 kg. Hoții își dau seama că nimeni și nimic nu le mai stă în cale. Aproape 100 de țevi din cupru, în noaptea de 14 mai, se fac nevăzute. Abia la 27 martie este prins I. Stănescu furînd cupru. Este însă un „pește” mic. La 15 septembrie, hoții nu se sinchisesc și trec „frontierele” combinatului cu 500 kg de substanțe, 300 rulete (!), apoi cu ciment, prefabricate, carton gudronat, benzină, electromotoare etc. Furau și paznicii, dintre ei „distingîndu-se” Cercel și Cercelaru… Dacă n-ar fi culmninat cu furtul platinei, poate că hoții și-ar mai fi făcut de cap.
Dar să-l lăsăm pe maiorul Ștefan Ioniță – atunci șeful Poliției județene Bacău – să ne povestească întîmplările care au dus la prinderea principalului infractor, Moise Gheorghe, în „furtul secolului”: Noi am intrat în casa infractorului ca traficanți, deci cumpărători ai platinei. După ce i-am arestat pe cei doi intermediari veritabili și ne-au spus unde este platina, l-am luat pe unul dintre ei să ne ducă la hoț. Am plecat și cu un procuror, pentru a face percheziție. Intermediarul, Bontaș Gheorghiță (el era chiar din Timișoara), ne face prezentarea: – Vezi, dom’le, au venit dînșii (adică eu și celălalt polițist) de la Timișoara, cu plata. Surprinzător, infractorul – nu și nu, că „nu dau platina”. Era beat. De fapt, testa. Făcea testarea, că nici el nu era un ageamiu, era recidivist. Pînă la urmă, a scos un kilogram de platină.
– Era în bucăți?
– Sită. Nu era tăiată, am găsit și numerele de inventar. Era strînsă așa… făcută sul. Treaba, totuși, nu mergea. Și dacă am văzut că stau vreo două ore degeaba și nu mai vine, am intrat peste el.
– Hai, mă, ce face!? Că eu trebuie să ajung la Timișoara. Pîn’ la ora 7 trebuie să trec dincolo la… Ce, vrei să ne prindă potera pe aici, prin Moldova?
Moisă: – Nu! Eu nu mai dau platina! Să numărăm banii acum? Poate ne aud ăștia de la poliție. Pînă la urmă ne-a dat kilogramul de platină pe care îl avea, iar fecioru-su s-a dus prin curte, pe unde o avea îngropată, și a mai venit cu 2,1 kilograme. S-au făcut 3,1 kg (asta-i cantitatea inițială, care s-a dat în prima informație, dar în total s-au furat 4,6 kg de platină). Cînd am văzut că avem 3 kg, am spus – Poliția! De la Bacău! Auzind de poliție, Moisă a pus mîna pe un topor și cînd a dat spre mine, m-am ferit și a lovit ușa – buff! Celălalt polițist a tras un foc în sus, hoțul a fost imobilizat, l-a încătușat, operațiunea era încheiată. N-avea soție, trăia în concubinaj și ducea, în general, o „viață parazitară”.
Gheorghe Moise a fost închis în arestul poliției din Onești pentru „cercetări”. Se anunțau dezvăluiri senzaționale. Se știa că acesta nu furase de unul singur. Încă cinci persoane se pare că-l ajutaseră. „Pentru că un necunoscut (el nu lucra la reactorul respectiv), nu putea să se ducă singur acolo, nu știa cum să desfacă instalația care a intrat în revizie, cine asigura paza. Totul a fost pus la punct din vreme. Să te urci cu macaraua, să scoți sitele dintre prezoane… Și nu putea să stea el pe reactorul ăla sus, atîtea ore, să folosească, rețineți, chiar și o macara ca să poată ajunge la cele cinci site de platină fără să vadă nimeni. Un furt bine pus la punct, dar și cu urmări dramatice…
Joi, 11 octombrie, se anunța în chenar mare „Lovitură de teatru”: Gheorghe Moise se sinucide făcîndu-și laț dintr-un cearșaf pe care îl prinsese de tija de sus a unor paturi suprapuse. Dispărea astfel principalul infractor, cel care putea să-i dezvăluie și pe ceilalți complici. Ancheta continuă. Poate într-o zi vălul asupra furtului celor cinci site de platină, în greutate de 4,6 kg, să se destrame. Așa cum se știe, secretele au o „viață scurtă”!
Lasă un răspuns