REPORTER ÎN PIAȚĂ Oglinda vieții

Cu nu prea mulți ani în urmă, pe doamna Niculina Tănase o puteai găsi zilnic în marele magazin băcăuan „Luceafărul”, unde lucra ca vînzătoare. A făcut acest lucru multă vreme, cu profesionalism și hărnicie. Iar pe soțul ei, Gheorghe Tănase, îl puteai vedea sus, pe macara, pe șantierele de construcții, făcînd o treabă interesantă, deloc ușoară, uneori chiar periculoasă. Asta, cum spuneam, cu nu prea mulți ani în urmă. Vremurile au devenit așa cum au devenit, iar cei doi soți și-au abandonat prima lor „iubire” și s-au apucat de agricultură. Nu și-au uitat obîrșia și, cum timpul se grăbește, n-au stat mult pe gînduri, au cumpărat o fermă la Răcăciuni, și-au suflecat mînecile, și-au făcut curaj și au început, practic, o nouă viață. Au luat-o, într-un fel, de la capăt…

Astăzi, doamna Niculina Tănase poate fi întîlnită zi de zi în piața mare a Bacăului. Ferma familiei dă roade. Legumele sînt vîndute aici, iar produsele zootehnice – căci tot acolo, la Răcăciuni, și-au „încropit” și o fermă zootehnică – sînt valorificate în abatoare sau, cum e cazul laptelui de vacă, la furnizori specializați. În ce mă privește, tot făcînd cumpărături din piață și tot stînd de vorbă cu cei care vînd, am avut satisfacția să o cunosc pe doamna Niculina și să stau de vorbă cu ea. N-a fost și nu este deloc ușor. La „Luceafărul” programul era de funcționar, iar munca, la fel. La fermă, e altceva. Bani investiți, zilieri plătiți, produsele, aduse la piață, vîndute. Adică, „program” zi – lumină. Și cînd mai vin și evenimente nedorite – cum a fost trăsnetul acela din vară, care i-a distrus un grajd și i-a omorît cîteva vaci de lapte – atunci îți spui – pentru a cîta oară? – că agricultorul e mai aproape de natură ca oricare alt muritor. Viața merge însă înainte. „Prețurile la care vindem sînt mici, asta pentru că lumea nu are bani. Dar ardeii aceștia, și roșiile, și morcovii i-am produs pentru a-i vinde. Restul, completăm cu ce scoatem din zootehnie”. Așa gîndește Niculina Tănase, așa gîndește și soțul ei. Anul trecut, au vîndut vreo zece porci. Acum mai au vreo șapte, au și vaci cu lapte, au și grădină de legume. Îi privesc mîinile. Mîini muncite, mîini care spun totul despre munca pămîntului.

Un alt fermier, Gheorghiță Popa – bărbat dintr-o bucată – îmi spunea despre mîinile sale că sînt „oglinda vieții mele de acum”. Frumoase vorbe. Care i se potrivesc de minune și doamnei Niculina, și soțului ei și tuturor celor ce-și duc existența din munca, fără odihnă, a pămîntului. (Eugen VERMAN)