Începînd de astăzi, băcăuanii aflați în trafic vor avea parte de o surpriză pusă la cale de polițiștii de la Circulație. Tradiționalul „Actele la control, vă rog!, va fi înlocuit cu „Primiți această broșură și mergeți la vot!”. Inițiativa aparține conducerii Biroului Poliției Rutiere Bacău, care ieri a purtat discuții cu toți agenții de circulație din municipiu. După ce au fost instruiți cu privire la propunerile pentru modificarea Constituției, polițiștii au primit mai multe broșuri, care urmeză să fie înmînate participanților la traficul rutier. „Consider această inițiativă binevenită, mai ales că polițiștii de la Circulație sînt primii care vin în contact direct cu alegătorii, în stradă, și le pot furniza informații referitoare la modul în care se va organiza referendumul. Am organizat această întîlnire deoarece, așa cum era firesc, agenții trebuiau să fie întîi de toate puși la curent cu prevederile noii Constituții, înainte de a fi puși să explice altora”, ne-a declarat inspectorul principal Dorin Roman de la Biroul Poliției Rutiere Bacău. (Florin CRĂCIUN)
Polițiștii de la Circulație ne vor îndemna să mergem la vot
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.