Măcel între ziariști și autorități în pădurea de la Șerbănești

Redacția Ziarul de Bacău

Eveniment de primă pagină, dar pe care, de această dată, îl lăsăm pentru pagina șapte: ziariști și persoane cu funcții importante din Bacău s-au împușcat unii pe alții, în chipul cel mai adevărat, într-o pădurice de la marginea orașului, lîngă livada de la Șerbănești. Victimele au umplut cîmpul de luptă, iar cei care au reușit să scape și să se tîrască pînă la marginea pădurii au căzut, răpuși de transpirație, lîngă o bere, un pahar cu suc sau un pișcot. Așa s-a derulat încă un episod din nesfîrșitul șir de bătălii dintre ziariști și persoanele publice din oraș. De această dată, nu a fost vorba despre împușcături cu pixul, iar adversarii ziariștilor au avut ocazia să riposteze pe loc, nu abia a doua zi, cu drepturi la replică. De la ce a pornit măcelul? De la inițiativa Primăriei de a pune față în față două echipe, în cadrul unei partide de paint-ball, un sport nou atît în România, cît și la Bacău, un sport extrem de dinamic și atractiv, importat din Statele Unite.

Fiecare combatant a fost echipat cu un combinezon de camuflaj, cască de protecție și o armă specială, acționată pe bază de dioxid de carbon și care aruncă cu mare viteză bile cu vopsea înspre adversar. Cînd acesta este lovit, bila se sparge, iar pata de vopsea este dovada incontestabilă că nimeritul este „mort”. Echipa VIP-urilor a fost formată din viceprimarul Dragoș Benea, directorul Spitalului de Urgență, Leonard Roșu, directorul Direcției Sanitar Veterinare, Florin Velisar, Cătălin Dociu, managerul Biroului de consiliere pentru cetățeni din cadrul Primăriei bacău, și Andi Enăchescu, consilier local la Bacău. De partea cealaltă au pus piepturile la bătaie ziariști de la „Ziarul de Bacău” și de la Trustul de presă „Deșteptarea”: Eduard Adam, Ovidiu Pauliuc, Dorin Ciulină, Dorian Pocovnicu, Cătălin Bejan și Marius Curucli. Fără nici o strategie clară, ei s-au aruncat în luptă ca șoimii, dar majoritatea au fost secerați încă de la primele tiruri. Cel mai antrenat luptător s-a dovedit doctorul Velisar, care, de altfel, este și vînător de un an de zile, dar care nu a mai pus mîna pe arma adevărată de zece luni. El a alergat, a transpirat, i-a înconjurat pe toți de unul singur și i-a și împușcat pe combatanți, chiar și pe unii din propria echipă. A fost nimerit de adversari și viceprimarul Benea, dar a avut noroc că bila nu s-a spart, astfel că nu a fost scos din luptă.

Deși aparențele indicau masacrarea ziariștilor, întîlnirea s-a încheiat nedecis, întrucît doi mînuitori ai condeiului au rezistat de foame și sete în pădure, preț de jumătate de oră, adică pînă cînd VIP-urile s-au plicitist și au părăsit cîmpul de luptă, în favoarea unor beri.

Cel mai satisfăcut de sîmbăta petrecută sub teroarea armelor s-a declarat doctorul Velisar, pentru că a slăbit cîteva kilograme. De asemenea, Dragoș Benea părea atras iremediabil de acest sport și a plănuit deja o altă partidă, dar fără ziariști. Cît despre jurnaliști, ei au răsuflat ușurați că adversarii lor nu au folosit prilejul pentru a veni cu arme și gloanțe adevărate. (Ovidiu PAULIUC)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.