Astăzi se șterg datoriile de anul trecut ale spitalelor

Redacția Ziarul de Bacău

41 de miliarde de lei vor fi astăzi împărțite de Casa Asigurărilor de Sănătate tuturor spitalelor din județ, în contul datoriilor de anul trecut pe care acestea le-au acumulat la medicamente și materiale sanitare. Suma reprezintă tranșa a doua de plăți a restanțelor justificate, datoria totală a spitalelor băcăuane ridicîndu-se la 62 de miliarde de lei. În luna martie, după o primă rundă de verificări și controale ale licitațiilor în urma cărora au fost achiziționate medicamentele și materialele sanitare, spitalele din județul Bacău au primit numai 11 miliarde de lei, bani care au acoperit un procent extrem de mic din datorii. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, ștergerea datoriilor spitalelor a fost amînată încă jumătate de an de alte controale comandate de această dată de Ministerul Sănătății Autorității Naționale de Control. Deși la nici unul dintre cele opt spitale ale județului nu au fost descoperite licitații ilegale, administrațiile acestor unități medicale nu au primit imediat banii pentru stingerea datoriilor. Din acest motiv, o parte a furnizorilor tradiționali ai spitalelor au sistat aprovizionarea cu medicamente și materiale sanitare, situație în care administrațiile lor s-au văzut nevoite să accepte ofertele unor firme necunoscute. Cea mai mare datorie la medicamente și materiale sanitare o mai are de achitat Spitalul Județean, valoarea acesteia ridicîndu-se la 35 de miliarde de lei. Spitalele TBC, Moinești și Buhuși înregistrează acum cele mai mici datorii neplătite de anul trecut, dar care tot le-au creat probleme în aprovizionare. Spitalul TBC, de exemplu, deși are de plătit de anul trecut numai 145 de milioane de lei unei firme care comercializează reactivi, a rămas, timp de o lună de zile, fără materiale sanitare în laboratorul de analize. Din cauza acestui gol de aprovizionare, bolnavii de tuberculoză care trebuie obligatoriu testați cu analize hepatice și renale au rămas fără aceste investigații din august pînă în septembrie. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.