Fanteziile unui copil fugar

Redacția Ziarul de Bacău

• Dumitrel A. a susținut în fața angajaților de la Centrul de Minori că este din Siliștea – Brăila și că ambii părinți au murit de SIDA, în timp ce un frate mai mic ar fi decedat după ce s-a opărit • polițiștii din comuna brăileană au infirmat existența familiei Axinte în localitate • se pare că băiatul este, de fapt, din Scorțeni

Cei mai mulți dintre copiii care ajung la Centrul de Minori reprezintă, fiecare în parte, o poveste de viață. Abandonați, trimiși la cerșit sau chiar abuzați de către cei care, oficial, se numesc părinți, ei găsesc aici refugiu și, uneori, un dram de speranță. Sînt, însă, și copii care, din motive pe care le știu numai ei, fug de acasă și, găsiți pe străzi de oamenii de ordine, ajung la același Centru de Minori. Cînd sînt întrebați ce este cu ei, „vînd” scenarii de telenovele, care, uneori, impresionează pînă și pe specialiștii Centrului.

Ultimul recital de gen a fost dat, pînă ieri, de Dumitrel A., un puști de nouă ani, care susținea că e din Siliștea – Brăila, că ambii părinți au murit de SIDA, în timp ce un frățior mai mic și-a găsit sfîrșitul, la numai un an și opt luni, opărit. „Părinții mei sînt morți. Tata a murit în luna septembrie, iar mama, după două săptămîni. Amîndoi au murit de SIDA. Cînd aveam patru ani, mama mi-a spus să nu mă mai apropii de ea, pentru că are SIDA. Tata a primit SIDA de la mama, cînd m-au făcut pe mine”, povestește Dumitrel cu naturalețe. Continuarea, la fel de impresionantă, nu se lasă așteptată. „Am mai avut un frățior, dar a murit și acesta după ce a vărsat pe el o oală cu apă opărită”, spune Dumitrel, băiatul care susține că e din Siliștea – Brăila. O poveste care, la prima vedere, ar fi mișcat pe oricine. Pentru specialiștii Centrului de Minori, acesta a fost însă mult prea lacrimogenă și i-a pus în gardă. „Băiatul e inteligent și nu e exclus să fi inventat toată povestea. Pînă nu primim confirmarea de la Direcția pentru Protecția Copilului din Brăila și de la polițiștii din Siliștea, trebuie să luăm în calcul toate posibilitățile”, a declarat, ieri dimineață, Delia Frînculeasa, șefa Serviciului pentru protecția copilului în regim de urgență din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului.

Bănuielile aveau să se confirme cînd polițiștii din Siliștea – Brăila au fost cît se poate de categorici: în comună nu există nici o familie cu numele de Axinte, nume care a fost indicat de Dumitrel. Acum trebuia convins băiatul să spună adevărul, lucru care nu s-a dovedit ușor deloc. „Am apelat la o stratagemă și i-am spus lui Dumitrel că părinții săi au venit să-l ia acasă. Pe moment a continuat să susțină că părinții săi sînt decedați, dar gesturile sale l-au dat de gol. Pînă la urmă, a recunoscut că nu e din județul Brăila, ci din localitatea Stejaru, comuna Scorțeni și că tatăl său trăiește. Spune, însă, în continuare că mama a murit. Varianta pare plauzibilă, dar trebuie verificată la fața locului”, ne-a declarat, aseară, Delia Frînculeasa. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.