• Dumitru Popa, secretarul municipiului Bacău, a reușit să intre în atenția presei încă din studenție • componentă a echipei de handbal „Relonul Săvinești”, Elena Șova Gîțu, acum director în Primăria Bacău, își vedea, la începutul anilor ’80, numele publicat în ziare ori de cîte ori echipa sa avea cîte un meci mai important
Oameni politici, afaceriști, funcționari publici sau sportivi de renume. De cîțiva ani buni, numele lor apare foarte des în ziare. Puțini dintre noi au avut prilejul să stea față în față cu cei despre care aud atîtea vorbindu-se la radio sau televizor, însă dacă i-ar vedea pe stradă i-ar recunoaște dintr-o mie. Evident, după fotografiile apărute în ziare sau din imaginile transmise de posturile tv. Pentru mulți, însă, faptul că apar peste tot, s-a banalizat. Și-au mai văzut și altă dată numele apărut în ziare. În plus, muncesc mult, sînt mai toată ziua plecați de acasă, așa că publicitatea e mai importantă pentru familii, care află din ziare ce le mai fac apropiații. Rareori persoanele cunoscute din Bacău păstrează paginile în care se vorbește despre ele sau țin minte cine este autorul articolului. Însă nici unul din cei care se află acum în atenția presei nu a uitat ziua în care le-a apărut pentru prima dată numele tipărit într-un ziar.
Dumitru Popa, de exemplu, secretarul municipiului Bacău, spune că a apărut prima dată într-un jurnal pe cînd era în anul II de facultate. „Pe la sfîrșitul anilor ’70, eram student la Facultatea de Drept din București. Făceam parte din grupul studenților sîrguincioși, care nu îndrăzneau să lipsească niciodată de la școală. La cursuri, mai era cum mai era, trebuia doar să notezi ceea ce îți spune profesorul. Mai greu era la seminarii, unde, dacă nu eram decît cîțiva studenți în sală, trebuia să învățăm pe rupte tot timpul semestrului. Nu te puteai ridica în fața profesorului să spui că nu știi. Așa mi-a venit ideea să propun la UASCR, ca cei care nu vin la școală să nu primească bursele aferente zilelor absentate. Așa am apărut într-o revistă studențească pus pe prima pagină și cu poză. Ideea mea a rămas însă doar la stadiu de inițiativă. M-am ales doar cu discuții din partea chiulangiilor și cu mulțumiri de la studenții sîrguincioși, care răspundeau la fiecare seminar”, povestește acum secretarul Popa.
Și Elena Șova Gîțu, directorul Serviciului Public de Asistență Socială, și-a văzut numele apărut într-un ziar tot pe cînd avea vreo 20 de ani. „Pe la începutul anilor ’80, imediat după terminarea liceului, am intrat în echipa Relonul Săvinești. Jucam pe post de pivot, eram spiridușul echipei. Nu era dată în care să nu jucăm un meci mai important și să nu se scrie dspre noi în ziarul local din Piatra Neamț. Cel mai tare m-a bucurat fotografia care mi-au făcut-o niște jurnaliști imediat după ce am ieșit de la Starea Civilă. M-am trezit că poza mea, îmbrăcată în mireasă, alături de mire și de nuntași, a apărut în ziar chiar a doua zi după nuntă”, își amintește Elena Șova. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns