Membrii Consiliului Județean al Sindicatului Liber din învățămîntul băcăuan se vor întîlni, astăzi, în ședință de lucru. Întrevederea celor 62 de membri din conducerea sindicatului băcăuan va avea loc la Slănic Moldova, principalele puncte de pe ordinea de zi fiind reorganizarea sindicatului. „Scopul principal al întîlnirii este stabilirea stategiei sindicale pentru anul care urmează, precum și repartizarea pe domenii de activitate a membrilor din sindicat. La întîlnirea din iarnă a Conferinței Județeane am hotărît organizarea activității sindicatului în șapte domenii de activitate, de aceea fiecare membru de conducere trebuie să-și aleagă sectorul în care își va desfășura activitatea”, ne-a declarat Manole Chiriac, președintele Sindicatului Liber al Învățămîntului Bacău. Un alt punct important de pe ordinea de zi a întîlnirii va fi dezbaterea noului contract colectiv de muncă care va fi negociat în perioada următoare cu patronatul, sindicaliștii urmînd să stabilească cele mai importante puncte care se doresc introduse în contractul de muncă al cadrelor didactice. (Costinela BREAHNĂ)
Sindicaliștii din învățămînt se întîlnesc la Slănic Moldova
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.