Nicolae Huiban și-a deschis cramă

Redacția Ziarul de Bacău

Amatorii de vinuri noi și vechi au, de ieri, un nou „obiectiv”, de unde își pot cumpăra licorile preferate. Omul de afaceri Nicolae Huiban, proprietarul celei mai mari plantații de viță de vie în sistem de exploatare intensivă, și-a deschis o cramă, pe strada Mioriței. Aici, se găsesc vinuri noi sau de doi ani, din soiurile Muscat Ottonel și Fetească Albă. „În funcție de cum se va cumpăra, voi ști dacă e bun sau nu. Vinul e natural sută la sută. Nu am unele vinuri pentru mine și altele pentru clienți”, a ținut să precizeze Huiban.

La inaugurarea de ieri, au mai participat prefectul Radu Cătălin Mardare, Ioan Chiriac, vicepreședintele Consiliului Județean, precum și foști colegi ai lui Nicolae Huiban, din vremea cînd acesta era director al Direcției Agricole. Participanții la lansare au urmat îndemnul unui mucalit și s-au ferit să tragă concluzii pripite. Unii dintre ei au rămas să deguste din vinurile lui Huiban suficient de mult timp ca să-și facă o părere. Probabil, ei s-au convins că licoarea lui Bachus este așa cum a spus Huiban, adică din „struguri-struguri”. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.