• acuzația este adusă în dosarul de faliment introdus de firma Interlink • reprezentanții firmei britanice spun că, în timp ce ei solicitau garanții reale pentru sumele datorate de Rafo, conducerea rafinăriei a garantat toate bunurile către societățile lui Ovidiu Tender și Marian Iancu • reprezentanții Interlink susțin că operațiunea de înstrăinare a patrimoniului a fost făcută intenționat
Conducerea Rafo este acuzată de firma Interlink Oversease Corp Ltd din Marea Britanie, pe lîngă faptul că nu-și plătește datoria, și de rea credință în privința modului în care a înțeles să răspundă solicitărilor de a garanta creanța cu bunuri de patrimoniu. Interlink susține că are de recuperat aproape 9 milioane de dolari de la Rafo, contravaloarea a 55.000 de tone de țiței și a unor alte produse livrate și a solicitat judecătorilor băcăuani să dispună începerea procedurii de faliment a rafinăriei. Potrivit reprezentanților Interlink, în perioada august-octombrie 2003, conducerea societății oneștene a girat toate bunurile sale prezente și viitoare în favoarea „unor societăți căpușă care au legătură cu acționarii și directorii actuali ai Rafo, respectiv Faber Invest & Trade Inc (societate offshore cu sediul în 15 East North Street Dover în Delaware SUA), Tender SA, VGB Oil (societate cu un capital social de două milioane de lei), Prospecțiuni Sa și Atlas Gip”. Menționăm că sublinierile din parantezele din citat aparțin reprezentanților Interlink. Ei spun că înstrăinarea bunurilor s-a făcut exact în perioada în care între Rafo și Interlink aveau loc negocieri cu privire la constituirea din partea Rafo a unor „garanții reale, mobiliare, în favoarea Interlink Oversease Corp Ltd, pentru garantarea restituirii datoriei”.
Toate bunurile girate către firmele menționate mai sus au fost înscrise în arhiva electronică în trei runde: pe 4 septembrie 2003, în favoarea VGB Oil, pe 11 septembrie – în favoarea Tender SA, Prospecțiuni și Atlas Gip, iar pe 9 octombrie în favoarea Faber. Interlink a depus la dosarul prin care a solicitat deschiderea procedurii de faliment a Rafo Onești și copii după înregistrările la arhiva electronică. Conform acestor documente, care poartă numerele 1062679884437-GIO, 1063277693546-JMV și 1065690885578-UFL, Rafo, în calitate de debitor, a girat de trei ori
întregul său patromoniu de bunuri mobile prezente și viitoare, la trei societăți diferite: VGB Oil, grupului de firme Tender, Porspecțiuni și Atlas Gip și Faber Invest. În aceste condiții reprezentanții Interlink susțin că toate bunurile au fost înstrăinate intenționat, pentru a se evita gajarea lor pentru datoria către firma britanică și care ar fi dus la executarea silită a acestora.
Discuțiile privind garanțiile s-au derulat timp de cîteva luni
Pe 18 iulie 2003 Rafo, printr-o scrisoare către Interlink, a propus un plan de rambursare a datoriei, prin compensare cu produse petroliere și păcură. Rafo se obliga să vireze zilnic aproximativ 300.000 de dolari. Discuțiile au rămas în acest stadiu, iar la sfîrșitul lunii august 2003, presat de partenerul străin, Toader Găureanu, directorul general al Rafo la acea vreme, a propus drept garanții anumite obiective ale Rafo care ar fi urmat să fie evaluate, iar operațiunea să fie aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor. Pe 18 septembrie 2003, Găureanu a trimis o listă prin care a nominalizat drept bunuri de girat în favoarea datoriilor două unități de separare xilenă și unitatea de extragere a substanțelor aromate. De semenea el a reiterat ideea că operațiunea de gajare are nevoie de aprobarea AGA,care urma să se întrunească pe 3 octombrie. A doua zi, Interlink a refuzat categoric propunerea. „Respingem categoric și imediat gajurile indicate, pentru că unitățile sînt utilizate exclusiv în producția de produse aromatice, activitate care nu face parte în nici un fel din activitățile principale ale Rafo, de producție de combustibili rafinați din țiței. Vă rugăm să ne trimiteți fără întîrziere propunerile dumneavoastră în legătură cu un gaj asupra unei activități de bază după cum am mai discutat”, arată Nissim Levy, reprezentatul Interlink din Londra în răspunsul său.
Pe 25 septembrie 2003, Interlink a propus o listă de alte gajuri, pe care le-ar fi considerat suficient de importante pentru datoria pe care o avea de recuperat de la Rafo. Răspunsul Rafo s-a lăsat însă așteptat, iar pe 8 octombrie, Interlink a cerut o copie după AGA din 3 octombrie din care să rezulte că Rafo Onești a decis să își garanteze datoriile față de societatea engleză. În tăvălugul corespondenței purtate pe această temă apare însă o întreagă încrengătură de societăți și firme cu nume mai mult sau mai puțin răsunătoare, dar ai căror reprezentanți în mod clar sînt cunoscuți în societatea românească. Despre aceștia, însă, în edițiile noastre viitoare.
Schimbarea conducerii Rafo a coincis cu înstrăinarea patrimoniului
După 8 octombrie, toată corespondența în numele Rafo a fost preluată de Marian Iancu, în calitate de reprezentat al Faber Invest & Trade Inc., care a purtat trativele de garantare a datoriilor. Însă, deja era prea tîrziu, pentru că, între timp, AGA de pe 3 octombrie a decis cedarea administrării rafinăriei în favoarea V&V Trading Company București, care l-a numit director general pe Paul Ivașcu. Cum toate bunurile de patrimoniu ale Rafo „prezente și viitoare” fuseseră gajate, trativele cu Interlink au căzut. „Pentru noi era nevoie de aprobarea AGA pentru constituirea garanțiilor, dar această hotărîre nu există pentru cele trei garanții deținute de Faber, Tender și VGB Oil. Toate acestea dovedesc fără putință de tăgadă reaua credință a Rafo, Faber, Tender și VGB, care au încehiat acte în defavoarea Interlink, cît și a statului român. Solicităm instanței să dispună constatarea nulității absolute a acestora, datoriile garantate prin cele trei contracte fiind fictive și neputînd fi dovedite cu documente valabile”, se arată în cererea depusă la Tribunalul Bacău.
Avocatul Rafo Onești, Teodor Cuzino, susține că Interlink nu este îndreptățită să emită pretenții asupra unor garanții de la Rafo. „Ei nu aveau nici un drept să ceară instituirea unor garanții, atîta vreme cît Rafo nu avea nici o obligație în acest sens și cîtă vreme nu au apelat la o judecată dreaptă, legală și în temeiul probelor de care dispun”, ne-a declarat Cuzino. El a mai precizat că Rafo este dispusă să achite datoriile, cu condiția să se stabiliească valoarea lor certă. „A încerca să blochezi în mod artificial și nelegal activitatea Rafo printr-o cerere abuzivă de declanșare a procedurilor prevăzute de legea falimentului înseamnă un abuz de natură să aducă prejudicii însemnate, inclusiv economiei naționale, iar în plan social să afecteze drepturile salariale ale circa 4000 de salariați”, a închinat Cuzino un elogiu firmei lui Corneliu Iacobov, cel care se află în proces de faliment și cu Rafinăria Dărmănești. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns