Al treilea an de secetă

Redacția Ziarul de Bacău

■ la mijlocul actualului sezon, FC Onești își face planurile de promovare pentru următorul campionat

După un sezon ratat, în care nu a ajuns nici măcar la barajul pentru promovarea în Divizia A, FC Onești și-a făcut, ca de obicei, mărețul plan. A renunțat pentru început la antrenorul Petre Grigoraș, care avea să facă minuni apoi la Petrolul Moinești, și l-a adus pe banca tehnică pe Ghiță Poenaru. Fostul tehnician al Bacăului avea să condiționeze semnarea contractului de promovare. Poenaru și clubul oneștean se aflau pe aceeași lungime de undă și s-a bătut palma. Optimismul cu care conducerea lui FC Onești a demarat campionatului avea să fie repede curmat. Jocul decisiv s-a jucat într-un singur sens, spre poarta lui Ursachi, și Poli Unirea Iași a învins cu 4-1, chiar la Onești. Corabia oneșteană avea să se scufunde încet, dar sigur și Ghiță Poenaru și-a dat demisia. L-a urmat Emil Vlăduț și, în ciuda rezultatelor bunicele, FC Onești a încheiat turul pe locul 6, departe de cerințele optimiste din vară. Mai mult decît atît, perioada de iarnă avea să fie una nefastă pentru clubul care a simțit briza Diviziei A doi ani de zile. Rafo Onești, principalul sponsor, a dat semne de oboseală, jucătorii s-au speriat și au început să-și caute echipe. În ciuda asigurărilor de bunăstare date de oficialii oneșteni, 7 dintre fotbaliști și-au luat rămas bun de la echipa de pe Trotuș. Giani Gorga, Diop, Boroncoi, Mircea Ilie, Robert Iacob, Goian și Borz și-au găsit un loc mai călduț în altă parte. Oneștiul a rămas cu tradiționalele planuri. „Trebuie să formăm o echipă competitivă, cu care în următorul sezon să reușim, în sfîrșit, să revenim în Divizia A”, spune Emil Vlăduț, de parcă nu ar ști că această placă a cîntat mereu în ultimii trei ani. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.