Avalanșă de cereri pentru ajutoare la încălzire

Redacția Ziarul de Bacău

Săracii din județul nostru au asaltat primăriile pentru a depune cererile de ajutor de încălzire pentru această iarnă. „Luna aceasta au fost depuse inclusiv cererile pe luna noiembrie. Primăriile au primit solicitările pe decembrie, dar au fost multe cazuri de persoane care au adus dosarul pentru a-și primi restanțele din noiembrie anul trecut”, ne-a declarat Neculai Cucu, director executiv adjunct la Direcția de Dialog Familie și Solidaritate Socială (DDFSS) din Bacău. Sprijinul financiar pentru încălzirea cu agent termic sau gaz a fost solicitat de peste 33.000 de familii din județ. Instituția băcăuană a estimat că, pentru aceștia, necesarul de bani pentru luna decembrie și a restanțelor pe noiembrie este de 24,5 miliarde de lei. Cele mai multe solicitări au venit din Bacău, unde ajutorul de încălzire a fost cerut de peste 20.000 de persoane, pentru plata cărora sînt necesare circa zece miliarde de lei. Ajutorul de încălzire la gaze a fost solicitat de 8.374 de beneficiari, pentru care sînt necesare trei miliarde de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.