Jonathan Sceele a așteptat autoritățile județului din cauza unei neînțelegeri

Redacția Ziarul de Bacău

Lipsa de comunicare a fost motivul pentru care Jonathan Scheele, șeful Delegației Comisiei Europene în România, nu a fost întîmpinat de nimeni, la vizita pe care a făcut-o în județul nostru, spune prefectul Radu Cătălin Mardare. Reamintim că înaltul demnitar european a ajuns la Palatul Administrativ, la sala și la ora stabilite, dar nici un reprezentant al autorităților locale nu se afla la întîlnire. După cîteva minute, prefectul Mardare a pătruns în încăpere și l-a invitat pe Jonathan Scheele, la o discuție, în biroul său. „Încă de luni am luat legătura cu Marius Toth, unul dintre membrii delegației, pe care îl cunoșteam. Am stabilit să ne transmită programul și l-am rugat să-și noteze numărul meu de telefon și să ne sune cînd se apropie de prefectură. Am stat în birou, în așteptarea telefonului. Nu m-a sunat nimeni și de aceea nu am putut să-i întîmpinăm cum se cuvine”, ne-a declarat prefectul Mardare. Cel puțin în aparență, oficialul european a trecut cu dezinvoltură peste moment. (Nicoleta BICHESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.