Antrenorul Petre Grigoraș a fost tuns „zero” după ce a fost prins la furat nuci

Redacția Ziarul de Bacău

Antrenorul Petrolului Moinești, Petre Grigoraș, a simțit pentru prima dată, pe cînd era în clasa a 8-a, cum este să fii tuns zero. Petre și cîțiva dintre colegii lui au chiulit de la una dintre ore pentru a fura nuci. Chiar din copacii din curtea școlii. „Hoții” aveau de gînd să vîndă nucile și să-și cumpere o minge, pe care să o bată în pauze. Tactica lui Grigoraș, diferită de cea de acum, cu care a dus Moineștiul pe locul al treilea, a fost sortită eșecului. Directorul școlii i-a surprins pe școlari în copaci și i-a băgat imediat în ședință. În cancelarie, unde, cu un foarfece, le-a „desenat” cîte o cruce în cap. „Și așa am eu capul pătrat și urechile mari, dar și tuns zero? Nu am mai avut ce să facem și am trecut cu toții pe la frizer. Dacă era doar o dungă, mai zic, dădeam părul peste ea și nu se observa”, spune rîzînd Petre Grigoraș. Cel mai mult l-a afectat faptul că nu mai avea priză la „femei”, dar totul nu a durat decît vreo două luni. Grigoraș își mai amintește că în armată a simțit pentru a doua oară mașina de tuns direct pe pielea capului, însă atunci nu a mai fost o dramă pentru el. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.