Elevii băcăuani care au talent la pictură pot cîștiga o excursie de 6 zile și 5 nopți la Jocurile Olimpice de la Atena pentru două persoane, sau carduri în valoare de pînă la 200 euro, acestea fiind premiile care pot fi adjudecate la concursul artistic pentru copii Visa Olimpiada Fanteziei. Concursul este organizat de Visa International, în colaborare cu Comitetul Olimpic Român și Ministerul Educației, și se adresează copiilor cu vîrste cuprinse între 9 și 13 ani. Competitia constă în realizarea unei lucrări de artă originale, fie că este pictură sau desen, care să ilustreze cum pot contribui Jocurile Olimpice la crearea unui viitor mai bun. Lucrarea finală nu trebuie să depășească dimensiunile 42 cm x 42 cm, ea putînd fi realizată pe suport de hîrtie sau carton. Înscrierile trebuie însoțite de un paragraf de maximum 50 de cuvinte care să descrie modul în care au fost ilustrate ideile și de un titlu descriptiv. Elevii care vor să se înscrie la concurs trebuie să trimită lucrările la adresa: MMD Public Relations, Bd. Corneliu Coposu nr. 3, bl. 101, sc. 2, et. 8, ap. 40, sector 3, București, pînă la 15 martie 2004, data poștei. Informații detaliate despre concurs vor fi trimise în cîteva din școlile din județ, fiind disponibile și la sucursala Raiffeisen Bank. (Costinela BREAHNĂ)
Talentul la pictură îi poate duce pe elevi la Atena, la Olimpiadă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.