• „mă trezeau și noaptea cei mari de la partid ca să-i tund” • „cînd ies pe stradă, cei care mă cunosc îmi sărută mîna” • „la o petrecere, Gică Petrescu mi-a băut bidonul de 20 de litri cu vin”
Au împreună 163 de ani. Cam cît trei vieți de om. Inelul de logodnă i-a legat pe vecie acum 62 de ani și au rămas aceeași etern îndrăgostiți ca în clipa în care s-au cunoscut. Nici vremurile, nici timpul n-au reușit să-i despartă. Timp de trei decenii au fost cei mai cunoscuți frizeri ai Bacăului și în foarfecele lor și-au odihnit părul și oameni simpli, dar și personalități ale vremii. Au avut de toate: bani, onoruri, casă, bicicletă, mașină. O Dacia 1300, una dintre primele care puteau fi văzute în Bacău. Acum, totul a devenit o amintire. După o viață de muncă, soții Elena și Constantin Ignea au acum o pensie de 1,2 milioane și au decis să-și petreacă restul vieții la Căminul de Bătrîni. Nu pentru că ar fi fost părăsiți de familie. Au doi copii, patru nepoți și doi strănepoți și nu este zi lăsată de la Dumnezeu în care vreunul dintre ei să nu le calce pragul. Elena și Constantin au hotărît acum opt ani să înceapă viața de la kilometrul zero. Într-o simplă cameră de cămin, dar înconjurați de amintiri.
Cu o mînă ușor tremurîndă, ea îi trece lin mîna prin păr. „Vezi să ai părul ordonat, Costică, să ieși bine în poză!” De fapt, nici un firicel de păr nu se mișcase, dar așa e Elena obișnuită de-o viață, să-și știe bărbatul „la patru ace” de fiecare dată. Pe marginea patului, cei doi bătrînei se țin de mînă la fel ca în clipa în care s-au cunoscut. Adică în urmă cu 62 de ani, cînd Constantin, militar în termen, a observat o fată timidă intrînd în biserică și a pus un pariu cu colegii săi că-i va vorbi. Așa s-a și întîmplat. „A intrat în biserică, s-a așezat lîngă mine, m-a bătut pe umăr și mi-a spus «Domnișoară, vreau să vă vorbesc». Eu am zis că ne vedem afară și de atunci a început totul”, povestește Elena. Dar ceea ce a cucerit-o definitiv și i-a frînt inima Elenei a fost talentul muzical al viitorului soț. „Cînta extraordinar. Cînta la chitară, la acordeon și la orice, și avea o voce care mă făcea să plîng. „Clopotele de la Moscova”, „Cînd s-a născut pe lume dragostea” sau ” Hai să ne-ntîlnim sîmbăta seara” sînt doar cîteva dintre melodiile care le-au mîngîiat tinerețea. După nu puțin timp, cei doi au pornit într-o viață plină de aventuri, care însă i-a ținut mereu uniți. Elena și Constantin au pornit ca angajați la Cooperativa „Muncă și Artă” și lucrau într-o frizerie de pe Strada Mare. El, ca șef de secție, iar ea, ca subalternă. Vadul era bun, lumea avea bani pe atunci și, în scurt timp, nu era aproape nimeni în oraș care să nu le calce pragul.
„Șoferul de la partid mă lua noaptea de-acasă să-i tund șeful”
„Au fost anii cei mai frumoși din viață. În fiecare sîmbătă și duminică mergeam la restaurant, unde cîntam și în orchestră. Niciodată nu ne plîngeam de bani și cu timpul am fost invitat să cînt chiar la diferite petreceri. Îmi aduc aminte că odată am lăsat damigeana cu 20 de litri de vin lîngă Gică Petrescu, și cînd am revenit la masă, el o băuse împreună cu ceilalți. Am dat o fugă pînă acasă și am adus alta, că doar aveam de unde”, își aduce aminte Constantin Ignea. La un moment dat, bărbatul a fost nevoit să aleagă între muzică și meserie, „că așa cerea partidul, nu puteai munci în două locuri”. Constantin a ales foarfecele, dar graiul notelor nu l-a putut șterge niciodată din suflet. Pentru că era cunoscut drept cel mai priceput frizer din Bacău, nea Costică nu putea să nu atragă și privirile protipendadei comuniste. „A fost o perioadă în care mă trezeau noaptea din somn și mă chemau să-i tund acasă. Venea șoferul cu mașina de la partid, mă lua, mă aștepta, și apoi mă aducea înapoi. Au fost mulți. Și Calimandric, și alții. Mai ales cei de la Cultură. Dar toți mă plăteau. Era cam zece lei tunsul”, spune nea Costică. Totul nu a durat decît vreo cîteva luni, după care bărbatul a spus că nu mai rezistă și l-a recomandat mai marilor pe Nicu Nedeloiu. Nedeloiu a și rămas pînă la Revoluție frizerul celor din Palatul Administrativ.
Nu scapă nici un episod din „Tînăr și neliniștit”
Acum, cu povara celor 83 de ani în spate, nea Costică își aduce aminte cu nostalgie de anii tinereții și spune că nu ar fi reușit în viață fără sprijinul celei care i-a fost alături peste șase decenii. Doar rar cei doi bătrîni mai ies în oraș. Pentru că îi sperie acum agitația care altădată nu le-a lipsit nici o clipă. „Dar cînd îl vede vreun cunoscut, îi sărută mînă și îi spune «Să trăiești, coane Costică», nu uită să adauge Elena.
Cei doi bătrînei își petrec toată ziua în cămin, unde se uită la serialul lor favorit: „Tînăr și neliniștit”. Cînd se apropie ora, Constantin și Elena se prind de mînă și străbat ca doi îndrăgostiți culoarul, pînă în hol, unde este televizorul. „Nu am pierdut nici un episod. Dar chiar dacă am fi pierdut ceva, tot am fi înțeles pentru că scenele sînt aceleași. Nu știu cum au ajuns la 2000 de episoade fără să moară cineva în film”, spune Elena Ignea. Pînă acum cîteva luni, nea Costică mai putea ține în mînă acordeonul și, în fiecare seară, din cămăruță se auzeau serenade și cîntece de dragoste. Bătrînul era chiar chemat la petrecerile din cămin. De curînd, Constantin Ignea a fost operat și nu mai poate ține acordeonul în brațe, dar tot nu renunță la muzică. Mihai Lupu, un coleg de cămin, îl acompaniază ca să-și poată continua serenadele.
Deși acum stau în căminul de bătrîni și viața nu le-a fost ușoară, două lucruri nu le-au lipsit: dragostea și muzica. Cu muzica și-au cucerit inimile și tot cu muzica își alină bătrînețile. Pentru doi oameni care au descoperit că muzica și dragostea sînt secretul fericirii, bătranețea nu mai pare atît de grea, ci doar o potecă lină spre un drum fără întoarcere. În fond, nu au oferit decît o lecție de viață. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns