O jumătate de secol de creație reflectată în presă

Redacția Ziarul de Bacău

Timp de aproape o jumătate de secol, mîinile sale au mîngîiat lutul cu gingășie, blîndețe și patimă. Din pămîntul galben, a reușit să

plămădească o lume fabuloasă, plină de mister. A creat și a lasat un

stil propriu în arta ceramică. Lucrările sale înobilează acum colecții

de artă particulare din întreaga lume. Adulat în străinătate, Anton

Ciobanu nu a fost prea iubit de confrații de breaslă de acasă. Nu a

avut cînd și, mai ales, cu ce să meargă la studii înalte, iar acest

amănunt se pare că a cîntărit greu în ochii confraților de breaslă.

După o activitate artistică de peste cinci decenii, Anton Ciobanu nu

se află printre membrii de drept ai Uniunii Artiștilor Plastici din

România. Mai apropiați i-au fost criticii de specialitate, care,

impresionați de meșteșugul românului ce a avut măiestria să

transforme olăritul tradițional în artă, i-au recunoscut calitățile

inconfundabile, situîndu-l acolo unde îi este locul.

Mulți artiști din întreaga lume și-ar dori să aibă parte de cronici atît

de favorabile cum a avut, de-a lungul întregii sale cariere,

ceramistul Anton Ciobanu. De la Adrian Păunescu, cel care a scris

în numeroase rînduri în revista „Flacăra” despre artistul băcăuan,

pînă la emisiunile făcute despre și cu Anton Ciobanu, la postul de

radio „Europa Liberă”, nu a existat jurnalist sau critic de artă care să

fi scris despre ceramistul fără să spună măcar cîteva cuvinte de

laudă la adresa sa și a operei salei. Mărturie pentru acest lucru stau zecile de articole publicate în presa vremii în cei mai bine de 40 de ani de strădanii artistice. Roni Căciularu („Steagul roșu” Bacău, septembrie 1965): „Este o energie interioară în lutul lui Ciobanu, care își cere descătușarea. E un freamăt, o durere și o bucurie de început. Ceramica lui conține și o fuziune personală între tradiție și inovație, elementul folcloric fiind fructificat inteligent. În aceeași publicație care, de altfel, i-a consacrat cele mai multe articole, urmărindu-i, practic, evoluția, mai putem citi: Gheorghe Ursu (decembrie 1971) – „Vasele lui Anton Ciobanu, simbol al luminii și al purității, iau forme neașteptat de sugestive (…), degajă un puternic și terifiant optimism; Măndica Mardare (martie, 1973): „Anton Ciobanu este un ceramist gata să jertfească totul pasiunii sale”; Ernest Gavrilovici (decembrie , 1973): „Afirmat spectaculos în ultimii ani, este unul din cei mai interesanți artiști plastici băcăuani. A evoluat constant din zona tehnicii și a motivelor juste, ……. și florale, spre o zonă a intelectualizării formelor și rafinării ideilor. Stadiul actual al artei sale este unul de exprimare inedită și sintetică a universului românesc”; Radu Negru („Flacăra Iașului”, aprilie 1974): „Este un vizionar, cu o claritate de viziune plastică destul de rară și personală. Proiecția și realizarea formelor ceramicii sale conține sensibilitatea primară, amintirea neoliticului de pe aceste meleaguri, fără a rămîne la imaginea consacrată, antropomorfă, a vaselor de lut sau la descifrarea, la redescoperirea motivelor florale, zoomorfe, antropomorfe, ori la amplificarea lor”.

Nici publicațiile centrale, de cultură sau de informație, nu au ignorat, de-a lungul timpului opera artistului ceramist băcăuan pe care au perceput-o la aceeași dimensiune, conotație și expresivitate artistică. Un ton în total dezacord cu cel al artiștilor băcăuani care, în loc să aprecieze eforturile și reușitele confratelui lor, l-au contestat, hulit și negat. Valoarea lui Anton Ciobanu s-a afirmat, însă, și a impus prin ea însăși, a depășit răutățile și invidia, care pînă la urmă nu sînt decît păcate omenești. Nu doar presa din țară i-a fost alături. Nu puține au fost publicațiile sau posturile de radio care i-au urmărit și marcat evoluția artistică și în perioada de exil.

Constantin Alexăndroaie, Radio Liberty, SUA – aprilie 1996: „Anton Ciobanu este un mare maestru al combinării cineticului cu lumina și culorile, elemente care conferă operelor sale dinamism, suplețe, mișcare. Artistul a reușit să creeze din pamînt ceea ce sculptorii lumii au făcut cu ajutorul materialelor așa-zis tradiționale, cum sînt marmora și oțelurile speciale”.

Între marii artiști ai vremii

„Este neîndoielnic faptul că omul acesta s-a născut artist, așa cum

păsările cerului sînt, în felul lor, artiste. Respirația lui se mută în

bulgărele de lut și apă se amestecă laolată cu sudoarea, iar ceea ce

se naște e un fel de poem închinat aproapelui o imagine plastică

asupra lumii, a dragostei și maternității, a universului florilor, a

muzicii.Muzica, de altfel, pare a fi dominantă a creației atît în

impostaza dansului cît și a trimiterilor explicite la arta sunetelor. Așa

se explică și aspirația către armonie, o armonie a formelor, dar și a

culorilor.

Anton Ciobanu nu a avut vreme să-și șlefuiască talentul în atelierele

unor Academii sau ale unor iluștri sculptori ori ceramiști cu virtuți

decorative. El s-a construit singur, tenace, în căutări numai de el

știute dar și trăgînd discret cu coada ochiului la marea lecție a

naturii. Ea l-a învățat cum să alcătuiască proporțional și sugestiv

forma, cum să o susțină plastic și cum să îi confere un tîlcă simbolic.

A și ratat dar a și reușit. Fiind o structură de luptător insuccesele l-au întărit adversitățile i-au fortificat crezul artistic. Apreciat de public, dar ignorat de confrați Anton a încercat soluția exilului. Ani în șir a muncit din greu în Statele Unite, la Philadelphia, să-și poată încropi un atelier și un nume. Expozițiile l-au costat enorm, satisfacțiile nu au fost puține. Departe de țară, artiști notorii (Gheorghe Saru, Klara Tamas) nu s-au sfiit să expună alături de Anton Ciobanu la Washington. Și totuși, integrarea nu s-a putut realiza. Anton Ciobanu a revenit acasă”.

„Galerii de artă la Bacău cu operele lui Anton Ciobanu, iată un

incontestabil cîștig cultural al orașului, dar și al țării, un loc privilegiat

de întîlnire cu tradiția unui străvechi meșteșug dar și cu soluțiile

moderne ale timpului de astăzi”, sînt doar cîteva din impresiile pe care unul din cei mai apropiați prieteni ai artistului, criticul de artă Valentin Ciucă le-a împărtășit, în diverse ocazii, tuturor celor care au avut norocul să se afle în preajma maestrului Ciobanu la versnisajele expozițiilor sale personale. (Elena SOLOMON)

Expoziții personale

1997 – Romania Cultural Centrer – 200Eart 38th Street, New York,

10016, „Vibration of form and color”

1996 – „Vibration of from and color” at „Per Tutti Lavita Gallery” –

Philadelphia

1991 – „Earth and Life” at the Federal Reserve Bank of

Philadelphia

1977 – A XX-a expoziție personală – Teatrul „I.L. Caragiale”

București „Istorie și cosmos”

1976 – Parcul Herăstrău, sala de expoziții „Flora”-București

1975 – Parcul Herăstrău, sala de expoziții „Flora”-București

1974 – Holul Teatrului „Bacovia” – Bacău

1974 – Holul Hotelului „Decebal” – Bacău

1974 – Sala „Cupola” – Iași

1973 – Expoziții de artă monumentală, ceramică și grafică – donată

Liceului de construcții – Bacău

1973 – Parcul Herăstrău, sala de expoziții „Flora”-București (22

decembrie)

1973 – Parcul Herăstrău, sala de expoziții „Flora”-București (30 iulie)

1973 – Parcul Herăstrău, sala de expoziții „Flora”-București (29

aprilie)

1973 – Holul Hotelului „Decebal” Bacău

1973 – Galeria „Cupola” – Iași – „Pămînt și viață”

1972 – 1973 – Teatrul Național – Sala „Comedia” – București

1972 – Parcul „Herăstrău” – București

1971 – Hotelul „Bicaz” – Constanța

1971 – Expoziție în aer liber – Bacău

1971 – Teatrul de Stat „Bacovia” – Bacău

1970 – Hotelul „Perla” Mamaia – Constanța

1970 – Galeriile de artă – Bacău

1965 – Muzeul Județean – Bacău

1963 – Expoziție – Piatra Neamț

Participări la expoziții colective

1996 – România „Art&Theatre” Studio 1019 – Washington

1988 – Atlantic City „Artshow”2nd place

1974 – Bacău „Anuala ^74” – 3 lucrări de ceramică

1974 – Bacău – Expoziție originală – 2 lucrări ceramică

1973 – Bacău – „Anuala 73” – 8 lucrări de ceramică dură

1972 – Tokio – Expoziție de grup

1971 – București – Galeriile „Ateneu”

1971 – Bacău – 6 lucrări ceramică

1970 – Botoșani – Ceramica și grafica

1970 – Bacău – Grafica

1969 – Expoziție „Sala Dalles” – 5 lucrări

1969 – Slănic, Huși, Iași și Suceava

1968 – Bacău – 5 lucrări ceramică

1967 – Artă decorativă, sala „Onești” București – 3 lucrări

1967 – Iași – 3 lucrări ceramică

1965 – Iași – 11 lucrări ceramică

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.