• doctorii de familie sînt sancționați cu pînă la 10% din venitul pe o lună pentru că medicii din spitale și policlinici trimit pacienții fără scrisori medicale • Colegiul Medicilor încearcă să rezolve problema
Medicii de familie din județ sînt nemulțumiți de faptul că doctorii specialiști din spitale sau din policlinici nu trimit pacienții la ei cu scrisori medicale. „Scrisoarea medicală este actul prin care medicul de familie se acoperă pentru medicamentele costisitoare pe care le prescrie la indicația specialistului. Mulți dintre colegii noștri nu trimit pacientul cu acest act și, în caz de control al activității medicilor de familie, aceștia sînt penalizați cu pînă la zece procente din venitul pe o lună”, ne-a declarat doctorița Elena Stîngă, președinta Colegiului Medicilor din Bacău. Anul trecut au fost penalizați patru medici băcăuani cu 5% din venitul cabinetului pe luna decembrie, deoarece printre abaterile constatate s-au găsit și rețete scumpe eliberate fără scrisoarea medicală.
Normele din contractul – cadru al medicilor specialiști prevăd ca aceștia să le elibereze pacienților scrisoarea medicală în baza căruia doctorul de familie va prescrie rețeta gratuită sau compensată pentru tratament. Pacientul ajunge însă la spital după ce îl trimite medicul de familie, dacă acest consideră că boala îl depășește și bolnavul trebuie văzut și internat de specialist. Doctorul specialist, la rîndul lui, îi dă tratament gratuit sau compensat bolnavului, iar dacă acesta este de durată, are obligația să elibereze și scrisoarea în cauză. „Mulți pacienți vin însă fără acest document de la medicul specialist. Aceștia îi spun bolnavului să se prezinte la medicul de familie să-și ia în continuare tratamentul, dar fără scrisoare. Rețeta medicului specialist rămîne în farmacie și omul ne aduce cutiile de la medicamente pentru a continua tratamentul, ori fel de fel de bilețele, dar fără nimic oficial care să-l acopere pe doctorul de familie în fața unu control”, a precizat doctorița Elena Stîngă.
Pentru a pune capăt acestei situații, Colegiul Medicilor din Bacău a organizat o primă întîlnire cu medicii specialiști din zona Moinești. Aici a avut loc o întîlnire comună cu medicii de familie și cei specialiști. Întîlnirile vor continua în toate orașele din județ. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns