Înfrîngere la Brașov

Redacția Ziarul de Bacău

• Dinamo Brașov – Știința Bacău 29-21 (14-9)

HANDBAL MASCULIN – DIVIZIA A: Derbiul seriei de est din etapa a 16-a a campionatului de handbal masculin al Diviziei A s-a disputat la Brașov, acolo unde Știința Bacău a fost învinsă cu 29-21 (14-9) de către echipa locală Dinamo. Meciul a fost unul cu pondere mare în ce privește promovarea în liga națională și cîștig de cauză au avut brașovenii, care au învins și în meciul tur. Știința și-a cam luat adio, cu acest prilej, de la promovare, dar aceasta este situația. „I-a apăsat miza meciului. Au jucat cu trac și au jucat prost. Eficiența a lăsat de dorit la fiecare dintre compartimente. Au fost greșeli neprovocate, au fost aruncări de la 7 metri ratate. În prima repriză am mers binișor, dar de la un moment dat ne-am rupt. Din păcate, facem un meci bun și apoi trei proaste. Lăpușneanu, cel puțin, a făcut multe greșeli”, a declarat antrenorul Constantin Hornea.

Pentru Știința au evoluat Brezan, Torică (portari), Grigorie (6 goluri), Șchiopu (2), Bangău (1), Secită (3), Rusu (1), Frățilă (2), Lăpușneanu (1), Moraru (3), Cazacu (2). Printre cei care au făcut deplasarea, dar nu au jucat, s-au numărat Hîncu și Codrin Hornea.

Altfel, se anunță ca iminentă plecarea lui Daniel Secită în Germania.

Următorul meci al Științei va avea loc sîmbătă, de la ora 10, la sala Sporturilor, cu Universitatea Galați. (Marius AMBROZIE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.