Bătrînii de la Centrul de zi „Speranța” al Fundației de Sprijin Comunitar (FSC) vor marca debutul primăverii de abia azi, dar întîrzierea va fi compensată de faptul că bunicii nu vor fi singuri. Aceștia îi vor avea alături pe copiii de la Grădinița nr. 24 și Școala nr. 10, care le-au pregătit cîteva mărțișoare muzicale. În schimb, cei mici vor primi mărțișoare și felicitări confecționate de bătrîni. Botezată „Ghiocei pentru bunici”, acțiunea va avea și o a doua parte, care se va consuma luni, 8 martie, cînd bătrînii îi vor avea ca oaspeți pe copiii de la alte două grădinițe. (Eduard CUCU)
Mărțișoare pentru bătrînii de la Centrul „Speranța”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.