ÎNTÎMPLĂRI ADEVĂRATE Luna, complice…

Păstrăvăria fusese așezată strategic, la loc prielnic pentru umplerea bazinelor și primenirea apei, dar ferit din calea celor prea-pofticioși și lăcomiei lor. Vorba ceea: n-am pus nimic, da’ vreau să iau cît mai mult, dacă se poate – tot, că de, are balta pești! Izvorul din munte, care la ițirea dintre stîncile sure abia de se-nfiripa ca un fir de ață, jos, la poalele pădurii se-ngroșa cît trunchiul de flăcău voinic, curgînd repede și cu putere și dantelat de bulbuci precum spuma berii scăpată din canea.Oamenii, pricepuți în de-al de-astea, i-au croit poteci în prundiș, de-a stînga și de-a dreapta heleșteelor, ascunse doar de brîiele verzi ale păducelului și ferigilor, ce mascau crescătoria și-o apărau, cum-necum, de vizitele musafirilor nepoftiți, cu două ori cu patru picioare, dar la fel de pofticioși la ospăț de trufanda cu carne albă, fragedă și dulce.

Cît era ziua de mare păstrăvarii roboteau la puietul ce creștea miraculos, ca din apă, rotunjindu-se și împlinindu-se precum aluatul pus să dospească după cuptor, la căldură. Păstrăv curcubeu de-al nostru, cu noblețea marcată de cerculețe multicolore, că doar de-asta și fusese numit astfel, cu mare căutare la mesele nuntașilor și la cele ospățuri cu finețuri și petrecerile mai vesele și poftele mai pline de neastîmpăr. Păzit cu strășnicie și slobozit precum Sfintele Moaște, adică rar și cu măsură, ca să nu rămîie prea puțin, să te-nchini la el ca la cea minune și să n-o irosești ca luată de vînt!…

O vreme, toate au mers așa cum trebuie, nimic n-a venit să tulbure liniștea crescătorilor și-a peștilor ce roiau puzderie prin heleștee făcînd salturi acrobatice după gîngăniile zburătăcind în roiuri pe d-asupra apelor, sub privirile leneșe și indiferente ale dulărilor îmbiați la trîndăveală de căldura verii. Pace și armonie și frumusețe ca-n grădinile Raiului! Rar, cîte-un curios mai sturlubatec da să pătrundă-n paradisul tăcut și interzis, să vadă cam ce minuni se-ntîmplă p-acolo, dar era repede-ntors cu picioarele-napoi și trimis de unde venise…

În acea noapte luna se trezise devreme și pornise la plimbare pe nevăzutele poteci ale cerului. Rotundă și rotofee precum un cantalup bine crescut și galbenă precum ceara curată de albine, privea spre pămînt cu ochi de candelă vie, luînd aminte la mai tot ce se petrecea în paradisul terestru, printre stîncile golașe și brazii înalți și drepți ca lumînările din paraclisul bisericii ce se ițea dintre coroanele încremenite în liniștea caldă. Tot cercetînd și scormonind întunericul înstelat al nopții de vară, observă două umbre ce se strecurau, cu pași ca de pîslă, pe cărărtile povîrnite ce însoțeau izvorul repede de munte în călătoria-i nesfîrșită spre lărgimile cîmpiei din zare. Drumul ducea exact spre păstrăvăria îmbrățișată dulce de tihna somnului. Distanța pînă la crescătorie se făcea tot mai mică sub umbletul celor două jivine ce părea că se strecurau ca hoții spre prada rîvnită. Mirosul de pește le-atrăgea cu promisiuni de ospăț bogat. Și iată-le aproape de stavilele verzi, împletite din tulpini de păducel și ferigi. Vînticelul ce adie ușor poartă mirosul de jivine departe de nările umede ale dulăilor-paznici puși să vegheze asupra păstrăvăriei, dar dedați somnului adînc. Cu-așa păzitori să-ți tot faci treaba! Indemnați de foame și de pofte, urșii nărăviți la prospătură crudă se strecoară prin gardul viu deschizînd porți ce se-nchid grabnic în urma lor. Cearcă apa cu labele înaintașe, luînd aminte la chipul rotund al Lunii ce se scaldă însoțită de sclipirile alb-galbene ale puzderiei de licurici ce-și trimit lumina de pe bolta înaltă. Incepe vînătoarea! Pe alese! Păstrăvi dolofani, de prăsilă, se zbat între labele urșilor ce mormăie adînc de plăcere în timp ce smulg, hulpavi, bucăți mari de carne fragedă. Cîte-o plesnitură de labă s-aude din cînd în cînd, tulburînd oglinda lichidă și tremurătoare a heleșteului, ș-apoi clefăitul fălcilor musafirilor nepoftiți și nedoriți. Dulăii visează mai departe, mîrîind leneș la Lună și la stele. O ușă trîntită de perete, cu putere, sparge liniștea nopții cu bubuit de tunet, un răcnet s-aude ș-un foc de armă de-ai crede că se prăvale munții. Hoții-s descoperiți, dar nu dau semne că s-ar teme. Tacticos, se-ntorc pe labele din spate continuînd să-și înfulece prada vie, trec prin gardul viu și iau în sens invers calea pe care veniseră, parcă spunînd: puneți-ne sare pe coadă! Vînătoarea se-ncheiase cu înfruptare pe măsură. In urma lor, păstrăvarul își varsă nervii pe dulăii puturoși, promițîndu-le să-i alinte pe spinări cu niscai ciomege și cu post negru ca să-și scoată pîrleala ce-i pricinuiseră. Doar Luna-și rîde-n barbă ș-o ia ușor la vale, poate-o mai vedea și altceva pe valea ce-și doarme somnul sub privegherea moale a întunericului… (Mihai BUZNEA)