BAZAR Curiozități lexicale

Constantin CĂLIN

Mai puțin mobil în spirit decît alții, Bacovia n-a inventat decît trei cuvinte: „Lăutară”, „claviristă” și „gaza”. Primele două se întîlnesc în ultima strofă din „Marș funebru”: „Vai, de-atunci îmi pare lumea și mai tristă,/ Viața-i melodie funerară…/ Și nu mai uit nebuna lăutară -/ Și transfigurata, trista claviristă”. Lucrurile par puțin încurcate: „lăutara” cîntă la „scripcă” (numită în altă strofă „violină”), e, așadar „violonistă”! Metamorfoza-i cu atît mai curioasă, cu cît – știm – poetul se pricepea la muzică. Dezlegarea chestiunii ar putea veni de la următoarea notă a lui C. Stamati la „Imnul lăutei românești”, în care autorul face un scurt istoric al instrumentului din titlul poemului său: „Lăuta era un fel de scripcă cu două sau trei coarde, pe care cu mîna dreaptă se învîrtia o roată, ce zbîrnîia pe coarde, iar cu mîna stîngă lăutarul călca cu degitile tonurile cîntecului său, și de aceea din vechi se numeau la români lăutari, iar mai pe urmă, ieșind din modă lăuta, s-au primit în loc scripca sau vioara și s-au numit muzicanții scripcari”.

Din vechi, vorba celui citat, a fi lăutar era o meserie pentru bărbați, dovadă taraful lui Ionică Barbu (Barbu Lăutarul). In dicționare, „lăutar” n-are feminin, nici „clavirist” – „claviristă”, deși aceleași lucrări menționează existența femininului la „pianist”. Bacovia a creat cele două cuvinte pentru rime: „lăutară” (derivare prin moțiune, cum zic gramaticienii) pentru a rima cu „funerară” și „claviristă” (derivare prin contaminare) pentru a rima cu „tristă”. „Gaza”, al treilea cuvînt, apare în „Finis”: „Cadavru impozant pe catafalcul falnic,/ Sub gaza de argint visa în vasta sală”. Nu e un cuvînt obișnuit, de aceea are nevoie de o scurtă glosă. Ce e „gaza”? O stofă (de mătase, de in sau de lînă) fabricată mai întîi în Gaza. In română termenul provine din franceză („gaze”) și figurează în dicționare sub forma „gaz”, de neutru. Definițiile date de acestea diferă prea puțin: „stofă transparentă, foarte ușoară (de bumbac sau de mătase). (L. Șăineanu); „țesătură foarte subțire, de mătase sau fir; zăbranic” (I. A. Candrea); „țesătură foarte fină” (DEX); „voal de mătase” (Florin Marcu-Constantin Maneca). Singurul care își ilustrează definiția e Șăineanu, cu un exemplu cules din proza lui Bolintineanu: „gaz ușor sînu-i învelește”. Fie că i-a știut, fie că nu i-a știut etimologia, Bacovia a trecut cuvîntul la feminin, înnoindu-l. In contextul său, la singular sună potrivit. In schimb, la plural e echivoc, cum o demonstrează această frază tradusă din L’Art moderne de K.-J. Huysmans: „(În tablourile sale, Degas a abordat luminile artificiale, strălucirile rampelor înaintea cărora zbiară, în decolteu, cîntărețe de șantan, sau se zbat, făcînd piruete, dansatoare îmbrăcate în gaze (vetues de gaze)”. Cert, grozav n-ar suna nici „îmbrăcate în gaz”! Nevoie de glosă are și cuvîntul „glebe”, folosit de Bacovia în „Divagări utile”: „O, părinților ce ați rodit în glebea vieții, George, Virginia, Ecaterina, Lina…”. E un latinism, rar, pentru care cu greu se găsesc exemple. Inseamnă – după Ioan Nădejde și Amelia Nădejde – Gesticone – bulgăre, brazdă, de pămînt lucrat; moșie”. Poetul l-a reținut fie din vreo sursă livrescă, fie din limbajul catolicilor, numeroși în Bacău și în satele județului. De altminteri, una din atestări se găsește chiar într-o carte despre aceasta: „Este obicei de cînd nu se ține minte, în aceste sate, pînă ce copii (i) ajung vîrsta, cînd ei pot lucra folositor pentru familie, să fie sustrași de biserică de la autoritatea părinților, înrolați în congregațiuni și îngenuncheați la gleba popească. Toată tinerimea satelor vine și se înrolează din propria ei voință în faimoasele congregațiuni, înhămîndu-se cu această ocasiune la lucrările agricole ale bisericei ca animale care tind gîtul la jug”. „Latinistul” Bacovia întrebuințează însă, nu o dată, și cuvinte de proveniență slavă: „jale”, „gîrlă”, „ceată”, „tainic”, „domol”, „izbește”, „găsesc”, „opri” etc. În această listă (ce poate fi lărgită cu vorbe din limbile slave moderne) atrage atenția „trivoge”, un rusism, azi de puțini cunoscut. Bacovia îl folosește, cred, pentru „culoare locală”: „Prin ploaie, alarme, trivoage, lătrat din fundul pămîntului”. Altfel (întrucît „trivoge” înseamnă „alarme”), prin introducerea lui ar comite un pleonasm.