• echipa de juniori I a CSȘ Bacău a pierdut calificarea la turneul semifinal, la masa verde, din cauza neglijenței antrenorului
HANDBAL MASCULIN – juniori I: CSȘ Bacău, echipa de handbal juniori II, a cîștigat anul trecut titlul național, o performață remarcabilă și intens mediatiazătă în presa locală la acea vreme. Duminica trecută, mare parte dintre jucătorii campioni naționali din 2003, au jucat un meci decisiv cu reprezentanții Vasluiului pentru calificarea la turneul semifinal al campionatului juniorilor I. CSȘ Bacău a cîștigat cu 32-26 și a terminat pe locul al doilea în grupă, după CSȘ Piatra Neamț, prilej cu care s-a calificat la tuirneul semifinal. Cel puțin așa se credea. Antrenorul CSȘ Bacău, Marcel Păunică, nu a avut trecuți pe foaia de arbitraj cel puțin șapte juniori I, așa cum prevede regulamentul, ci doar șase. În aceste condiții, vasluienii, care au observat acest lucru, au sunat la Federația Română de Handbal. Apelul a fost unul benefic pentru ei întrucît federalii le-au acordat meci cîștigat cu 10-0 și, implicit, calificarea la turneul semifinal.
Echipa de juniori II, pregătită de același Marcel Păunică, continuă cursa spre turneul final al campionatului național, fiind deja calificată în semifinale. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns