Băcăuanii pasionați de natură au ocazia unei scurte, dar temeinice, incursiuni într-un univers mai puțin cunoscut publicului larg, cel al ciupercilor. Expoziția „Lumea ciupercilor”, deschisă luni după amiază, în cadrul „Vivariului” din Bacău, reprezintă o premieră pentru băcăuani. Inițiată de Complexul Muzeal „Ion Borcea”, expoziția dedicată universului bogat al ciupercilor a beneficiat de prezența profesorilor universitari și a lui Dumitru Brăneanu, vicepreșdintele Consiliului Județean, interesați de vernisaj. „Am atacat șase din domeniile pe care le-am considerat deosebite pentru public, cu o valoare este fundamentală. Îndeosebi cea a biotehnologiilor, care este atît de vastă. Și ceea ce nu prea se știe este că patru cincimi din lumea plantelor are la bază simbioza dintre o plantă și o ciupercă, apărută o dată cu plantele terestre, și care constituie modelul de conviețuire”, ne-a declarat prof. univ. dr. Neculai Barabaș, directorul Complexului Muzeal „Ion Borcea” din Bacău. Prezent la eveniment, prof. univ. dr. Constantin Măzăreanu, prorectorul Universității Bacău, s-a arătat încîntat de această premieră băcăuană. „Această expoziție prezintă lumea viețuitoarelor mai ales invizibile ochiului uman. Puțini știu că ciupericile joacă un rol fundamental în descompunerea substanțelor organice de natură vegetală. În practică, multe sînt folosite pe scară industrială și sînt folosite pentru obținerea de biomasă. Prin această expoziție, oamenii vor vedea, în primul rînd, că ciupericile sînt mai mult decît se știe, universul lor fiind mult mai vast. Apoi, oamenii își vor putea da seama că unele ciuperci pot fi dăunătoare pentru plantele de cultură și pentru om, fiind mai periculoase decît bacteriile”, a afirmat prof. univ. dr. Constantin Măzăreanu. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns