Conducerea Camerei taximetriștilor pare decisă să-și ducă la bun sfîrșit încercările de a-i detremina pe toți taximetriștii băcăuani să intre în legaliate. Drept urmare, aceasta, împreună cu cîțiva reprezentanți ai Poliției și Primăriei, au făcut, la sfîrșitul săptămînii trecute, o primă descindere inopinată printre colegii de breaslă. Un control al cărui rezultate au fost cel puțin îngrijorătoare: cinci șoferi nu aveau nici un fel de documente care să le permită să practice taximetria, în timp ce cîteva zeci de taximetriști au fost amendați pentru diferite nereguli. „Per total, sancțiunile au totalizat aproximativ 120 de milioane de lei. Deocamdată, amenzile nu au depășit 3,2 milioane de lei, dar acestea vor putea ajunge, după 1 iulie, cînd este data limită de intrare în legalitate, și la 20 de milioane de lei”, ne-a declarat Marcel Nechita, președintele Camerei taximetriștilor din Bacău. Acesta a avut chiar supriza să descopere printre cei cinci „pirați” și cunoștințe ceva mai vechi. „Îl cheamă Gheorghe Mușunoi și practică taximetria de cîțiva ani buni. Cred că a trecut pe la toate firmele de profil din Bacău, dar nu a făcut prea mulți purici nicăieri. Acum conducea un «Matiz» galben, probabil închiriat de la cineva, și nu avea la el nici măcar buletinul. Cît despre atestat de taximetrie sau alt document în acest sens nici nu poate fi vorba. Nici măcar independent nu e, cum de altfel nu sînt nici ceilalți patru așa-ziși taximetriști. Oricum, vom continua controalele și, dacă nu vor înțelege să intre în legalitate, vor primi amezi pînă se vor lăsa păgubași. Dar, după cîte îi cunosc, sînt slabe șanse să-și rezolve problemele cu actele”, a mai spus Marcel Nechita. Altfel, șeful taximetriștilor băcăuani, spune că, pentru a cîștiga încrederea clienților, unii șoferi nu s-au dat în lături să-și inscripționeze mașinile cu siglele firmelor de profil, deși, în realitate, nu aveau nimic de a face cu acestea. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns