„Dejecțiile animalelor – o adevărată mină de aur”

Redacția Ziarul de Bacău

• consideră Gheorghe Antochi, președintele Agricolei Internațional • el a făcut această afirmație la lansarea unui proiect menit să optimizeze un circuit ecologic al dejecțiilor din fermele de creștere a animalelor

Problemele ecologice ridicate de dejecțiile de la fermele de animale ar putea fi rezolvate pas cu pas, prin colaborarea dintre micii și mijlociii fermieri și o mare unitate de producție, cum e Agricola Internațional. Societatea băcăuană derulează un proiect de 240.000 de dolari, finanțat în proporție de 80 la sută de Banca Mondială, intitulat „Optimizarea unui circuit ecologic al dejecțiilor din fermele mici și mijlocii de creștere a animalelor”. Parteneri la realizarea proiectului sînt Agenția pentru Protecția Mediului (APM), Direcția Apelor Siret și Patronatul Român al Cărnii de Porc. Proiectul a fost lansat ieri, la sediul Agricolei Internațional, îm prezența unor posibili beneficiari, ai instituțiilor partenere și ai Direcției Agricole. Gheorghe Antochi, președintele Agricolei Internațional, a spus la festivitatea lansării că „putem preveni poluarea solului și, în același timp, să îmbogățim conținutul de materie organică din sol”. Președintele a spus că Agricola a cheltuit în 2003 peste 5 milioane de euro pentru importurile de furaje. „Banii au ajuns în Ungaria, Argentina, Bolivia… Producția de pe 20.000 de hectare din județul Bacău ar fi putut să asigure necesarul de producție pentru asigurarea furajelor. Aș vrea ca această mină de aur – dejecțiile animalelor – să contribuie la o îmbunătățire a calității solului, care să ducă la creșterea producției vegetale”, a spus Antochi. El a insistat pe necesitatea folosirii dejecțiilor pentru creșterea producției vegetale, după model occidental. „N-am văzut un neamț care să se supere că o zi, două, miroase a gunoi”, a povestit președintele Agricolei.

Tatiana Maftei, inginerul de proiect și membru în conducerea Agricolei, a spus că proiectul este programat să se încheie în iunie 2005, iar scopul final este încurajarea și facilitarea organizării și dezvoltării fermelor de dimensoini mici și mijlocii de îngrășare a porcilor. Circuitul descris de Maftei este porc – dejecții – colectare fără pierderi – stocare conformă – folosire în fertilizarea terenurilor destinate producției de furaje – hrana porcilor. Proiectul propune o nouă abordare a gestionării dejecțiilor din fermele de porcine, și anume introducerea în sol a dejecțiilor în condițiile restrictive impuse de legislația de protecție a mediului. „Acest proiect ar trebui să ducă și la o schimbare a mentalității micilor fermieri”, a preconizat Tatiana Maftei. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.