Edilii moineșteni au început curățenia de primăvară, cu 150 de salariați ai primăriei, dintre care peste jumătate sînt angajați pe baza programului de ocuparea temporară a forței de muncă. „Vom apela și la sprijinul asociațiilor de proprietari, dar și la cel al cetățenilor care locuiesc la case”, ne-a declarat Constantin Eduard Crăciun, directorul Serviciului Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Moinești. Vor fi curățate circa o sută de hectare de spații verzi, adică cele șase parcuri și trei iazuri din localitate. La desființarea numeroaselor depozite de gunoi improvizate vor participa și gardienii publici, de la care se așteaptă să dea amenzi celor care nu-și fac curat în preajma gospodăriilor. Primăria Moinești promite să monteze și 50 de coșuri de gunoi noi și să vopsească 80 de indicatoare rutiere. Vor fi montate pînă în vară 50.000 de fire de flori. Ocolul Silvic Moinești va ajuta, prin plantarea a 500 de arbori tineri și a 3.000 de puieți, în special în zonele în care a început eroziunea solului. (Mihai VIERIU)
Gardienii publici vor desființa depozitele de gunoi din Moinești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.