Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Bacău a programat pentru 2 aprilie Bursa Generală a locurilor de muncă, eveniment deosebit de important pentru băcăuanii în căutare de locuri de muncă. „Bursa va avea loc vineri, de la ora 9.00, în sala principală a muzeului „Iulian Antonescu”, spațiu tradițional de-acum pentru astfel de manifestări. Așteptăm cu această ocazie toate persoanele interesate, care vor avea șansa găsirii unui job bun dintre numeroasele oferte prezente”, ne-a declarat Cornelia Barbu, director adjunct al AJOFM.
Conform unei monitorizări preliminare realizate de Forțele de muncă la sfîrșitul săptămînii trecute, din cei peste 500 de angajatori contactați, 141 și-au anunțat deja prezența la eveniment, oferind în total aproape 1.200 de locuri de muncă pentru zonele Bacău și Onești, doar 31 adresate exclusiv persoanelor cu studii superioare. Calificările cele mai căutate de agenții economici sînt în acest moment, potrivit monitorizării AJOFM, cele de confecționeri îmbrăcăminte, zidari, dulgheri și zugravi.
Bursa generală de pe 2 aprilie este a doua bursă din acest an, prin care AJOFM iese în întîmpinarea cererii de locuri de muncă. Ea va fi urmată, pînă la jumătatea lui octombrie, de alte șase burse, destinate rromilor, studenților, persoanelor cu dizabilități, unicilor întreținători de familie, absolvenților de studii superioare și persoanelor de peste 45 de ani. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns