Ieri s-a dat startul în cursa pentru posturile de directori la școlile din județul Bacău la care aceste funcții sînt vacante. În perioada 29 aprilie – 15 aprilie, cadrele didactice titulare din învățămînt pot depune dosarele ca să candideze pentru un post liber de șef al unei grădinițe, a unei școli sau a unui liceu. Pentru această sesiune de concurs, Inspectoratul Școlar Județean Bacău a declarat vacante nu mai puțin de 155 de funcții de director, cele mai multe dintre acestea fiind libere la școlile din mediul rural. Practic, din cele 425 de funcții de directori și directori adjuncți care există la școlile din județul Bacău, aproximativ o treime din funcțiile de conducere sînt vacante și au fost scoase la concursul care se organizează în luna care urmează. Coform graficului de desfășurare adoptat de Consiliul de Administrație al ISJ, cadrele didactice pot depune dosarele pînă la jumătatea lunii aprilie. Concursul propriu-zis se va desfășura în perioada 22- 23 aprilie, iar pentru directori adjuncți, pe 26 aprilie. Contestațiile se vor depune între 28- 30 aprilie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice între 3 și 7 mai. (Costinela BREAHNĂ)
Încep înscrierile pentru posturile de director
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.