Convorbiri duhovnicești la biserica „Sfîntul Dumitru”

Redacția Ziarul de Bacău

Părintele Teofil Pîrîian de la Mănăstirea Sîmbăta de Sus, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați predicatori ortodocși în viață, va sluji și ține un cuvînt de învățătură băcăuanilor la biserica „Sfîntul Dumitru” din cartierul Narcisa, astăzi, 30 martie, în jurul orelor 18.00. Cu doar două săptămîni înainte de serbarea Sfintelor Paște, sfinția sa Teofil va oficia slujba Pavecerniței, o slujbă de seară specific ortodoxă, după care va vorbi oamenilor despre spovedanie, împărtășanie și frumusețea Ortodoxiei. Cunoscut prin căldura cu care se adresează oamenilor, Teofil Pîrîianu a sensibilizat pînă în prezent numeroase persoane, fiind o dovadă vie a faptului că indiferent de starea fizică, părintele Teofil fiind orb din naștere, omul se poate cultiva și poate urma calea virtuților cu ajutorul lui Dumnezeu. Această figură cu adevărat carismatică va veni în premieră pentru biserica din cartierul Narcisa, și pentru a doua oară la Bacău, unde a mai cuvîntat și anul trecut înaintea Sfintelor Paști. Acțiunea de astăzi va fi urmată și de alte conferințe prin care slujitorii sfîntului lăcaș din cartierul Narcisa vor să facă bucurii credincioșilor din zonă și nu numai. „Dacă Dumnezeu ne ajută vom încerca, pe cît ne stă în putință, să mai invităm și alte personalități de seamă ale spiritualității ortodoxe. Este foarte important și necesar, deoarece mulți enoriași nu pot alerga la mănăstirile consacrate pentru a primi un cuvînt de învățătură. Încercăm să le venim credincioșilor în întîmpinare și sperăm să reușim”, ne-a declarat preotul Ioan Pleșcău, parohul bisericii „Sfîntul Dumitru”. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.