Pompierii băcăuani au fost nevoiți să intervină la o misiune de salvare mai puțin obișnuită. Ei au scos dintr-o mlaștină din zona satului Furnicari, comuna Tamași, o bătrînă de 75 de ani care se scufundase în noroaiele înșelătoare din zonă. Victoria Pătrașcu este din satul Nicolaie Bălcescu și venise cu soțul ei, cu căruța, să culeagă nuiele de răchită pentru gospodărie. În timpul zilei, cei doi soți s-au despărțit și bătrînul a plecat spre casă, cu tot cu căruță, înaintea femeii. Aceasta s-a rătăcit însă în zona iazurilor de lîngă Stația de zgură și cenușă a CET, iar la un moment dat a început să se scufunde în noroiul moale și nu mai putea ieși. Norocul ei a fost că au observat-o la timp muncitorii de la Stația de zgură, care au anunțat dispeceratul de la CET despre cele întîmplate. „Noi am fost contactați de cei de la CET despre situație și tot ei ne-au spus că zona este mlăștinoasă, fiind mai multe iazuri care s-au format după ce albia rîului Siret s-a mai micșorat. Am plecat la locul incidentului cu echipa de descarcerare și cu o barcă pneumatică. S-a dovedit că barca ne-a fost de cel mai mare folos, pentru că am reușit să ajungem la bătrînă cu ajutorul ei. Am scos-o din mlaștină și am predat-o serviciului de ambulanță”, ne-a declarat maiorul Volodia Tisescu, ofițerul de relații cu presa al Grupului de Pompieri Bacău. Personalul medical de pe ambulanță a transportat-o imediat la Spitalul de urgență în vederea efectuării de investigații. După primele cercetări, se pare că femeia este în regulă, ea urmînd să se întoarcă în sînul familiei. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns