Un bătrîn din Buhuși, în vîrstă de 76 de ani, a fost bătut crunt de un oier din localitate. „Eu m-am dus cu un băiat să le dau de mîncare animalelor mele și l-am văzut cu oile în tarlaua mea. I-am spus frumos să își ia animalele, dar el a sărit la bătaie. M-a bătut de nu mai știam nimic”, ne-a declarat Onoriu Ciută. Bătrînul a fost dus cu căruța la spitalul din Buhuși și, de aici, trimis la Bacău, unde a fost internat la Neurochirurgie. În urma bătăii, omul are cu o contuzie cerebrală și răni la abdomen și torace. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns