„Lăsați copiii să vină la mine!”

Pentru că ne aflăm în postul Paștelui, perioada pregătitoare celei mai mari sărbători creștine, m-am gîndit să realizez un mic „sondaj” pentru a afla dacă colegii mei o au în vedere, dar și pentru a afla dacă obișnuiesc să meargă la biserică. Dacă pentru creștinii ortodocși postul este ceva mai sever, creștinilor catolici le este îngăduit să consume produse lactate, iar post de carne țin doar miercuri și vineri. Unii dintre colegii mei au considerat că această problemă ține cont strict de viața lor privată și s-au abținut în a-mi da un răspuns. Totuși, am găsit și persoane care au fost foarte deschise, ca de exemplu Belatris F., care ne-a declarat: „Postul înseamnă pentru mine o stare de jertfă, o perioadă în care am posibilitatea să fiu mai bună, să mă gîndesc mai mult la suflet, la cele spirituale și astfel să mă simt mai aproape de Dumnezeu. Postul mi se pare o binecuvîntare și o aspirație spre armonia cu Dumezeu” (o păsărică mi-a ciripit că în această perioadă chiar se străduiește să fie mai bună și își mai ajută colegii cu cîte o temă la latină!).

Se pare că afirmațiile acesteia coincid cu ceea ce ne-a declarat preotul Ioan Pleșcău: „Tinerii caută răspunsuri, iar biserica le poate oferi, ba mai mult, le poate da un mod de viață, tînărul fiind astfel foarte bine ancorat în timp și realitate. Este posibil ca nu toți să conștientizeze aceste lucruri de la început, din lipsă de cunoaștere, dar realizează pe parcurs. Din fericire, mulți tineri Îl caută pe Dumnezeu la timp și nu mai trec prin experiența fiului risipitor”.

Așa cum o spune și titlul articolului, chemarea lui Iisus se împlinește tot mai des: din ce în ce mai mulți adolescenți merg la biserică din proprie inițiativă, și nu dintr-o obligație față de părinți. Deși cazurile de sinucidere sînt tot mai frecvente, acest lucru nu trebuie generalizat și transformat într-o idee preconcepută, deoarece un argument împotriva acestui lucru sînt bisericile ce își apropie tot mai mulți tineri. Dacă acum actul de a merge la biserică este unul de libertate, pe „vremea lu’ Ceașcă” era un act de curaj și (cred eu) de credință supremă! (Andreea ROȘCAN)