„Lăsați copiii să vină la mine!”

Redacția Ziarul de Bacău

Pentru că ne aflăm în postul Paștelui, perioada pregătitoare celei mai mari sărbători creștine, m-am gîndit să realizez un mic „sondaj” pentru a afla dacă colegii mei o au în vedere, dar și pentru a afla dacă obișnuiesc să meargă la biserică. Dacă pentru creștinii ortodocși postul este ceva mai sever, creștinilor catolici le este îngăduit să consume produse lactate, iar post de carne țin doar miercuri și vineri. Unii dintre colegii mei au considerat că această problemă ține cont strict de viața lor privată și s-au abținut în a-mi da un răspuns. Totuși, am găsit și persoane care au fost foarte deschise, ca de exemplu Belatris F., care ne-a declarat: „Postul înseamnă pentru mine o stare de jertfă, o perioadă în care am posibilitatea să fiu mai bună, să mă gîndesc mai mult la suflet, la cele spirituale și astfel să mă simt mai aproape de Dumnezeu. Postul mi se pare o binecuvîntare și o aspirație spre armonia cu Dumezeu” (o păsărică mi-a ciripit că în această perioadă chiar se străduiește să fie mai bună și își mai ajută colegii cu cîte o temă la latină!).

Se pare că afirmațiile acesteia coincid cu ceea ce ne-a declarat preotul Ioan Pleșcău: „Tinerii caută răspunsuri, iar biserica le poate oferi, ba mai mult, le poate da un mod de viață, tînărul fiind astfel foarte bine ancorat în timp și realitate. Este posibil ca nu toți să conștientizeze aceste lucruri de la început, din lipsă de cunoaștere, dar realizează pe parcurs. Din fericire, mulți tineri Îl caută pe Dumnezeu la timp și nu mai trec prin experiența fiului risipitor”.

Așa cum o spune și titlul articolului, chemarea lui Iisus se împlinește tot mai des: din ce în ce mai mulți adolescenți merg la biserică din proprie inițiativă, și nu dintr-o obligație față de părinți. Deși cazurile de sinucidere sînt tot mai frecvente, acest lucru nu trebuie generalizat și transformat într-o idee preconcepută, deoarece un argument împotriva acestui lucru sînt bisericile ce își apropie tot mai mulți tineri. Dacă acum actul de a merge la biserică este unul de libertate, pe „vremea lu’ Ceașcă” era un act de curaj și (cred eu) de credință supremă! (Andreea ROȘCAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.